Marian Petrache îşi păstrează postul de preşedine CJ Ilfov, după alianţa cu PMP

Organizaţiile PNL şi PMP Ilfov au semnat sâmbătă protocolul pentru formarea majorităţii în Consiliul Judeţean, urmând ca liberalul Marian Petrache să fie ales pentru un nou mandat de preşedinte al CJ, iar PMP să preia cele două posturi de vicepreşedinte.
Filip Stan
11 iun. 2016, 14:24
Marian Petrache îşi păstrează postul de preşedine CJ Ilfov, după alianţa cu PMP

„Am realizat o majoritate pentru Consiliul Judeaţean Ilfov, majoritate care constă în preluarea preşedinţiei de către PNL prin domnul preşedinte Marian Petrache şi două funcţii de vicepreşedinte pentru Partidul Mişcarea Populară. De asemenea, am ajuns la concluzia că o bună parte, dacă nu majoritatea chiar, din proiectele pe care noi le-am susţinut în campania electorală, pe parcursul acestor 4 ani, vor fi duse la îndeplinire cu siguranţă”, a declarat, sâmbătă, preşedintele PMP Iflov Rizia Tudorache.

Marian Petrache a spus şi el că negocierile au decurs fără dificultăţi.

Citeşte şi:  Petrache, despre aducerea oamenilor la vot: Dacă descoperă pe undeva Parchetul că am făcut ceva, suport consecinţele

„Nu am avut nicio discuţie, nicio negociere mai uşoară, aşa cum am avut-o cu domnul preşedinte pe crearea acestei majorităţi la Consiliul Judeţean Ilfov. Nu am discutat iniţial de nicio funcţie, am discutat de proiectele care sunt interesante pentru noi, domnul preşedinte este două proiecte în mod deosebit: gestionarea integrată a deşeurilor şi transportul public de călători. După semnarea protocolului, avem o majoritate lejeră la Consiliul Judeţean, adică noi suntem 18 consilieri judeţeni faţă de ce are PSD şi ALDE, 15”, a declarat Marian Petrache, conform Mediafax.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pedepse de neevitat pentru șoferi. Nu mai ai ce face cu mașina
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster