Miercuri, pe 8 iunie, Valentina Pelinel s-a internat la o clinică privată pentru a-și aduce fiul pe lume. După ore întregi în care s-a chinuit să nască natuarl, pentru a nu avea ce să-și reproșeze, după cum chiar ea ne-a declarat, Valentina l-a strâns pe Milan în brațe și s-a bucurat să afle că toate complicațiile apărute pe perioada travaliului nu i-au pus sănătatea în pericol micuțului, scrie Libertatea.
După patru zile petrecute în spital, timp în care a avut parte de personal dedicat care să o învețe cum să-și îngrijească nou-născutul și s-a recuperat după intervenția chirurgicală, blonda s-a simțit pregătită să ia viața în piept și și-a dus băiețelul acasă. Cu participarea cadrelor medicale care i-au semnat externarea și i-au făcut un ultim instructaj, Valentina a părăsit maternitatea privată în cel mai mare secret. Potrivit surselor medicale, aceasta a plecat la prima oră a dimineții pentru a fi sigură că nimeni nu o vede.