Zeci de copii infectaţi cu un enterovirus, în grădiniţele din Olt

63 de infecţii cu un enterovirus au fost raportate, în primele zece zile ale lunii iunie, la copiii preşcolari din judeţul Olt, infecţiile ducând la apariţia aşa-numitei boli „Gură-Mână-Picior”.
Marius Neagu
13 iun. 2016, 12:46
Zeci de copii infectaţi cu un enterovirus, în grădiniţele din Olt

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Olt au declarat că cele mai multe cazuri sunt în mediul urban, 40, în timp ce în mediul rural au fost înregistrate 23 de cazuri, copiii fiind izolaţi la domiciliu.

Boala Gură-Mâna-Picior este o infecţie virală ce apare, în special, în colectivităţi de tip creşe, grădiniţe, cei mai afectaţi fiind preşcolarii (2-6 ani). Şi bebeluşii şi copiii mai mari pot face această infecţie, din cauza faptului că se transmite deosebit de uşor. Virusul implicat face parte din categoria enterovirusurilor şi se numeşte Coxsackie. Se transmite foarte uşor, fiind responsabil de adevărate epidemii, mai ales în creşe şi grădiniţe, fiind de departe cauza cea mai frecventă de ulceraţii la copii”, a declarat, pentru Mediafax, Gabriela Gogiu, purtătorul de cuvânt al DSP Olt.

Boala debutează cu o stare generală alterată: indispoziţie, astenie, adinamie, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare, în special pentru solide, febră, care precede cu 24-48 de ore apariţia erupţiei. Iniţial, apar nişte pete roşii în jurul gurii, dar şi în interiorul cavităţii bucale ( limba, gingii, faţă internă a obrajilor, palat – faringe) care se transformă în 24-48 de ore în mici vezicule. Sunt foarte dureroase, împiedică alimentaţia, iar în cazul în care aportul de lichide este deficitar se poate ajunge la deshidratare. Pe lângă leziunile bucale tipice sunt şi leziunile de la nivelul palmelor şi tălpilor, de unde şi denumirea bolii Mâna-Gură-Picior.

Calea de transmitere cea mai frecventă este cea oral-fecală, virusul fiind prin definiţie un enterovirus. De asemenea se transmite prin tuse, strănut, prin contactul direct cu leziunile de la nivelul pielii, dar şi prin intermediul obiectelor contaminate sau materiilor fecale. Din acest motiv, spun reprezentanţii DSP, sunt foarte importante măsurile de igienă – spălarea frecventă pe mâini cu apă caldă şi săpun, aerisirea încăperilor, evitarea spaţiilor aglomerate şi a contactului cu persoanele infectate.

„Izolarea la domiciliu a copiilor bolnavi este un imperativ, prevenind de multe ori răspândirea infecţiei. Chiar dacă are o stare generală bună nu este indicat să ducem copilul în locuri publice, parcuri, spaţii special amenajate pentru copii. Perioada de incubaţie a bolii este, în medie, 3-7 zile”, a mai spus Gabriela Gogiu.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Câte zile de post trebuie să ții înainte să mergi la spovedanie. Ce trebuie să faci în ziua mărturisirii păcatelor
Capital.ro
Schimbare pentru șoferii cu permis categoria B. Ce vehicule vor putea conduce după 24 de ani. Se schimbă legea
Playtech.ro
Lucruri interzise pe acoperişul blocului. Este abuz de proprietate comună
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Arhitectul lui Dumnezeu, geniul ucis de tramvai. A vrut să moară printre săraci
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Cine sunt cei doi medici rezidenți care au murit la două săptămâni distanță unul de celălalt. Erau la aceeași specializare, la cel mai mare spital din Iași
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
George Simion face dezvăluiri bombă. Tot ce i-a zis Călin Georgescu iese la suprafață: Mi-a spus cuvânt cu cuvânt
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Ce se întâmplă cu cardurile educaționale în 2025? Finanțarea depinde exclusiv de Uniunea Europeană
MediaFlux
Virusul periculos care face ravagii în România. Peste 27.000 de cazuri raportate
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă