Cioloş, pentru Le Monde: Oricare ar fi rezultatul referendumului privind Brexitul, proiectul european trebuie regândit

România este preocupată de referendumul privind Brexitul, la fel ca toate statele membre ale Uniunii Europene, întrucât în urma unei eventuale ieşiri a Marii Britanii din UE ar rezulta problemele serioase privind funcţionarea Europei, iar impactul economic al unei asemenea evoluţii este greu de evaluat, a declarat premierul român Dacian Cioloş, într-un interviu publicat luni de cotidianul Le Monde.
Filip Stan
13 iun. 2016, 16:31
Cioloş, pentru Le Monde: Oricare ar fi rezultatul referendumului privind Brexitul, proiectul european trebuie regândit

Şeful guvernului român s-a declarat totuşi optimist în legătură cu deznodământul referendumului de pe 23 iunie. ‘Britanicii vor decide ce este mai bine pentru ei şi o vor face, sunt convins, într-un mod foarte raţional, în funcţie de ceea ce au de pierdut în această perspectivă’, estimează Cioloş. Dar o ieşire a Marii Britanii din UE ar fi ceva rău atât pentru această ţară, cât şi pentru blocul comunitar în ansamblu, a adăugat premierul român, avertizând însă că ‘în acest stadiu, cel mai rău lucru ar fi să speculăm’.

El a subliniat că dacă totuşi britanicii vor decide să iasă din UE, atunci alegerea lor va trebui respectată şi lucrurile nu trebuie să fie amânate, iar la acest capitol instituţiile europene trebuie să ofere răspunsuri pe baza tratatului Uniunii Europene, arată Agerpres.

Însă indiferent care va fi rezultatul referendumului din 23 iunie este nevoie de un proces de modernizare sau de reconstrucţie pentru a regândi proiectul european, astfel încât să poată fi depăşite situaţiile de criză apărute după ultima extindere, a apreciat în continuare Cioloş. El a insistat asupra unei abordări care să permită tuturor membrilor blocului comunitar să fie auziţi, altfel ne vom îndrepta către o Europă cu ‘mai multe etaje şi mai multe motoare’.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Zodii bântuite de trecut. Nu pot trece peste durere
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă după deces. Se întocmește act la notar. Achiți la doi ani de la înmormântare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai