Peter Thomson îi va succede în septembrie — pentru cea de a 71-a sesiune a Adunării — fostului președinte al Parlamentului danez, Mogens Lykketoft.
Votul celor 193 de state a fost foarte strâns între Thomson (94 de voturi) și diplomatul cipriot Andreas Mavroyannis (90 de voturi).
În virtutea sistemului de rotație în vigoare, președintele este cel mai adesea preselecționat de grupurile regionale ale Adunării. Postul urma să revină în acest an țărilor din zona Asia-Pacific.
Exprimându-se în fața Adunării, Thomson a subliniat că este pentru prima oară când un candidat al micilor insule din Pacific accede la președinția Adunării generale a ONU.
Aceste țări ‘au o perspectivă particulară asupra situației oceanelor și a schimbării climatice’ care le amenință în primul rând pe ele, a subliniat el, promițând ‘să se exprime sus și tare asupra acestor probleme’ în timpul mandatului său.
Peter Thomson (68 de ani), diplomat de carieră, este reprezentantul permanent al insulelor Fiji la Națiunile Unite din februarie 2010. El a fost vicepreședinte al Adunării generale pentru sesiunea 2011-2012 și a prezidat comitetul executiv al Programului ONU pentru dezvoltare în 2014.