Victor Ponta a rememorat momentul februarie 2014, când liberalii conduşi de Crin Antonescu au decis ruperea USL, după refuzul lui Ponta, pe atunci premier, de a accepta formula de guvern propusă de PNL, cu Klaus Iohannis vicepremier şi ministru de Interne.
Citeşte şi Ponta şi Tăriceanu vorbesc despre refacerea USL
„Da, amândoi suntem la fel de vinovaţi, n-aveam pe fond nicio chestiune, n-am vrut să candidez contra lui Crin. Crin chiar n-a vrut să fie prim-ministru, eram ideali„, a spus Victor Ponta, referindu-se la momentul anunţului de a candida la alegerile prezidenţiale. „Cu Crin a fost cu divorţ când am rămas îndrăgostiţi, eu plâng după el, el după mine… Care plânge mai tare? Eu, cred, el stă departe poate„, a adăugat fostul premier.
La rândul său, întrebat dacă plânge şi el după Victor Ponta, Crin Antonescu a răspuns: „Nu. După cum aţi văzut, şi domnul Ponta avea îndoieli. Tot ce pot să spun, dar asta e altceva, este că din perioada în care am construit acest proiect prefer să păstrez amintiri frumoase, care există„.