În document, Nicuşor Constantinescu vorbeşte despre abuzurile repetate la care este supus din partea DNA şi ale unor instanţe, deşi se află într-o stare de sănătate precară şi nu beneficiază de asistenţa medicală de specialitate, fiind în prezent arestat preventiv, tratamentul „nedemn şi brutal care i-a afectat grav sănătatea, fiindu-i chiar pusă viaţa în pericol, pe parcursul anchetei”, după cum se menţionează în scrisoarea deschisă.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa acuză metodele anchetatorilor, care încălcă „brutal dreptul la apărare”, punând inculpaţii în situaţii „umilitoare şi degradante” şi uzând de metode de anchetă şi cercetare care le pun celor învinuiţi sănătatea şi chiar viaţa în pericol, într-o luptă împotriva corupţiei care este sprijinită chiar de ambasadorul SUA.
„Şi nu cred că sunt eu un caz singular în care lupta pe care chiar domnia voastră o sprijină împotriva corupţiei din România, îmbracă forme inchiziţionale şi este supusă scopului unic de a obţine condamnarea în orice condiţii, încălcând brutal dreptul la apărare, punând inculpaţii în situaţii umilitoare şi degradante şi uzând de metode de anchetă şi cercetare care le pun sănătatea şi chiar viaţa în pericol”, se arată în document.
Potrivit Mediafax, el susţine că pe perioada derulării procedurilor judiciare i-au fost respinse „în mod constant” toate solicitările menite a-i contura apărarea, „respinse în mod abuziv şi constant, fără nicio bază legală”, fiind-i încălcat dreptul la un proces echitabil.
„Totul a culminat cu derularea ultimelor evenimente, în sensul acordării unor termene de judecată în mod precipitat, cu o celeritate nemaiîntâlnită, audierea mea în condiţiile în care chiar medicii prezenţi au susţinut existenta unui risc de accident vascular cerebral sau infarct miocardic, dispunând pe răspunderea lor internarea mea în spital. Această măsură cu caracter medical a determinat totuşi DNA (…), să facă presiuni în vederea externării mele şi chiar a dispus începerea urmăririi penale împotriva medicilor pentru infracţiunea de favorizarea infractorului!”, susţine Nicuşor Constantinescu în scrisoarea sa către ambasadorul Hans Klemm.
El îi acuză pe procurorul DNA care a instrumentat cazul şi pe judecătorii Curţii de Apel Constanţa, unde se judecă dosarul în care a fost arestat preventiv de comportament „discreţionar şi inuman” şi spune că, bolnav fiind, a fost supus unei presiuni psihice cărora şi un inculpat sănătos le-ar face faţă cu greu.