Astfel, la trenul IR 1546, un bilet de călătorie Cluj – Satu Mare va costa cu 42% mai puţin, respectiv 38,70 lei în loc de 66,80 lei, iar la trenul IR 1599, pe relaţia Bucureşti – Craiova reducerea va fi de 44,3%, de la 60 de lei la 33,40 lei, anunţă CFR Călători printr-un comunicat de presă.
În plus, pe rutele: Galaţi – Brăila, Galaţi – Făurei, Bucureşti Nord – Galaţi, Galaţi – Constanţa, Oradea – Satu Mare, Cluj Napoca – Satu Mare, Oradea – Cluj Napoca, Caracal – Craiova, Braşov – Iaşi, Suceava – Ilva Mica, Piatra Olt – Craiova, Craiova – Bucureşti Nord, Cluj Napoca – Beclean pe Someş, Cluj Napoca – Ilva Mica, preţurile biletelor de clasa a 2-a se reduc cu 30% – 50%” se arată în comunicatul societăţii.
CFR Călători precizează că la toate trenurile InterRegio care circulă între Galaţi şi Brăila, biletele de călătorie clasa a 2-a costă 9,20 lei în loc de 14,50 lei. De asemenea, la trenurile IR 1531, IR 1532, IR 1533, IR 1534, IR 1535, IR 1536 preţul unui bilet de călătorie Oradea – Cluj Napoca este redus cu 30% şi costă 32,35 lei, în loc de 44,50 lei.
Potrivit sursei citate, biletele pot fi cumpărate atât online de pe www.cfrcalatori.ro, de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay, direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR cât şi de la distribuitorii autorizaţi (agenţii de turism).