Care au fost cele mai căutate specializări în anul universitar 2015-2016

Sistemul național de educație a însumat, în anul școlar/universitar 2015-2016, un număr de 3,642 milioane de copii, elevi, studenți și cursanți, în timp ce personalul didactic a ajuns la 237.400 de persoane, echivalentul unui raport mediu de 15 copii la un cadru didactic, arată datele Institutului Național de Statistică, date miercuri publicității.
Alina Costache
15 iun. 2016, 08:20
Care au fost cele mai căutate specializări în anul universitar 2015-2016

Conform statisticii, în anul școlar/universitar trecut, totalul populației școlare a reprezentat 72,2% din grupul celor de vârstă școlară. Populația școlară a fost cuprinsă cu preponderență (95,7%) în unitățile școlare publice, iar 4,3% în unități școlare private.

Cele mai importante valori ale distribuției populației școlare pe niveluri educaționale s-au înregistrat în învățământul primar și gimnazial (47%), învățământul liceal (18,5%), învățământul ante-preșcolar și preșcolar (15,2%).

Din totalul populației școlare cuprinsă în sistemul de educație, 50,3% au fost copii, elevi, studenți, cursanți de sex masculin și 70,3% au studiat în mediul urban.

Totodată, comparativ cu anul școlar/universitar precedent, învățământul profesional este singurul nivel care a înregistrat o creștere (+17.900 elevi), ajungând la 68.700 elevi, dar rămâne nivelul educațional cel mai puțin reprezentat în totalul populației școlare (1,9%).

Învățământul liceal, ante-preșcolar și preșcolar au cunoscut cele mai accentuate diminuări ale numărului de copii/elevi înscriși în anul școlar 2015-2016 față de cel anterior (-53.500 elevi, respectiv—24.600 copii).

Potrivit sursei citate, unitățile de învățământ care au funcționat în anul școlar/universitar 2015-2016 au fost destinate, în principal, nivelurilor de educație primar și gimnazial (56,8%), liceal (22%), ante preșcolar și preșcolar (17,3%).

Pe niveluri educaționale, cele mai mici ponderi ale elevilor/studenților înscriși în unitățile de învățământ publice s-au regăsit în învățământul superior (86,9%), respectiv postliceal (58,7%). În ceea ce privește gradul de cuprindere în învățământ a populației de vârstă școlară, în anul școlar/universitar 2015-2016, cei din grupa de vârstă 6-10 ani a înregistrat cel mai ridicat nivel (91,8%), comparativ cu cel al celorlalte grupe de vârstă.

Datele INS relevă, de asemenea, că la nivel universitar, în ciclul 2015-2016, au fost înscriși în învățământul superior 535.200 studenți/cursanți, din care 53,9% femei. Cele mai atractive specializări (conform clasificării ISCED-F) din învățământul superior au fost: afaceri, administrație și drept (24% din totalul studenților/cursanților), respectiv inginerie, prelucrare și construcții (22,2% din totalul studenților/cursanților).

În privința personalului didactic și a bazei materiale din cadrul sistemului educațional în anul școlar/universitar 2015-2016, personalul didactic a însumat 237.400 de persoane. Astfel, raportul mediu dintre populația școlară și numărul cadrelor didactice a fost de 15 copii/elevi/studenți la un cadru didactic.

Ponderea personalului didactic de sex feminin este majoritară atât la nivelul întregului sistem educațional (76,9%), cât și pe nivelurile de educație: ante-preșcolar și preșcolar (99,6%), primar și gimnazial (79,3%), postliceal și de maiștri (78,3%), liceal (70,4%) și profesional (62,0%).

Baza materială a rețelei de învățământ preuniversitar și superior a fost formată din 117.700 săli de clasă, amfiteatre, săli de curs, cabinete școlare, săli de seminarii și de lucrări practice, 26.300 laboratoare, 5.300 terenuri de sport, 4.900 ateliere școlare, 4.700 săli de gimnastică și 47 bazine de înot. Rețeaua de învățământ public deține cea mai mare parte a bazei materiale a sistemului educațional: ateliere școlare (97,8%), săli de clasă (96,7%), terenuri sportive (96,8%), săli de gimnastică (96,2%), laboratoare școlare (95,0%) și bazine de înot (76,6%).

Numărul absolvenților din anul școlar/universitar 2014-2015 aparținând nivelurilor educaționale gimnazial, liceal, profesional, postliceal și de maiștri, respectiv superior (licență, master și doctorat, cursuri postuniversitare și programe post-doctorale) a fost de 555.700 elevi, studenți, cursanți. Preponderente au fost absolventele, în număr de 291.200, respectiv 52,4%.

La sfârșitul anului școlar 2014-2015 au absolvit învățământul gimnazial 185.100 elevi, cei mai mulți dintre aceștia înregistrându-se în regiunea Nord-Est (20,5%), în timp ce în învățământul liceal s-au înregistrat 189.900 de absolvenți, iar în învățământul superior un număr de 133.500 de studenți.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai