Douăzeci de gospodării din judeţul Gorj au fost inundate, în ultimele 48 de ore, în urma precipitaţiilor abundende care au dus la revărsarea unui râu şi a unui pârâu, apele avariind şi zece hectare de teren arabil.
Zeci de case şi anexe gospodăreşti din judeţul Alba au fost inundate, în urma ploilor torenţiale din ultimele zile, iar mai multe drumuri, poduri şi podeţe au fost avariate, în timp ce câteva zeci de hectare de teren agricol au fost calamitate.
Mai mult, peste 250 de persoane din localitatea Peștișu Mare, aflată la câțiva kilometri de municipiul Hunedoara, au fost evacuate, miercuri după-amiaza, de pompieri, după ce în zonă a plouat torențial, iar apele pârâului Petac au ieșit rapid din matcă și au inundat zona de locuințe.
Potrivit reprezentanților ISU Hunedoara, 60 dintre sinistrați s-au refugiat într-o zonă mai înaltă a localității, iar 200 au fost preluați cu autobuzele și transportați în Hunedoara.
La fața locului intervin mai multe subunități ale pompierilor militari.
Tot miercuri, în jurul orei 16:00, în judeţul Prahova, se circula îngreunat pe DN1, între localităţile Sinaia şi Predeal (kilometrii 116 şi 121), din cauza apei acumulate pe carosabil în urma unei ploi torenţiale, potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. De asemenea, pe anumite porţiuni kilometrice au fost aduse de pe versanţi şi aluviuni.
Citeşte şi COD PORTOCALIU şi GALBEN de furtuni. Vezi zonele vizate
În zonă s-au format coloane de maşini, însă pompierii au lucrat intens pentru a degaja traficul.
În jurul orei 17.25, datorită reducerii nivelului apei şi a curăţării carosabilului de aluviunile ajunse pe suprafaţa de rulare, traficul rutier pe DN1 Sinaia – Predeal se desfăşura în condiţii normale. Pentru fluidizarea traficului, mai multe echipaje de poliţie au fost prezente în zonele unde se mai formează coloane de autovehicule din cauza vitezei de rulare reduse.
Conducătorii auto au fost sfătuiţi de oamenii legii să ruleze cu viteză redusă, să mărească distanţa în mers între autovehicule şi să aibă în vedere posibilitatea producerii fenomenului de acvaplanare.
Mai mult, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, pompierii au fost solicitați să intervină la Sinaia, unde curtea unei case și a unei clădiri de birouri au fost inundate în urma unei ploi torențiale.
Citeşte şi COD PORTOCALIU de INUNDAŢII. Vezi zonele afectate