Curtea de Apel pronunţă sentinţa în dosarul lui Puiu Popoviciu. Procurorii cer 14 ani de închisoare

Procurorii DNA cer condamnarea la 14 ani închisoare a omului de afaceri Gabriel "Puiu" Popoviciu, în dosarul asocierii cu Universitatea de Agronomie, pe terenul căreia a dezvoltat proiectul imobiliar Băneasa, în nordul Capitalei. Omul de afaceri aşteaptă sentinţa astăzi, informează România TV.
Iulian Tudor
16 iun. 2016, 10:05
Curtea de Apel pronunţă sentinţa în dosarul lui Puiu Popoviciu. Procurorii cer 14 ani de închisoare

Curtea de Apel Bucureşti a judecat ultimul termen în dosarul în care Puiu Popoviciu este acuzat de fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Investments SA, cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) București, pentru un teren de 224 hectare şi este aşteptată să pronunţe astăzi sentinţa.

Procurorul de ședință a arătat că terenul a fost subevaluat la prețul de 1 dolar/mp, în vreme ce valoarea lui reală se ridica la 150 de euro, iar acest teren nu ar fi trebuit să facă obiectul contractului de asociere, deoarece se afla în proprietate publică.

Reprezentantul DNA a declarat că pe acel teren au fost construite importante sedii de firme, prin introducerea în mod nelegal a unor clauze, deși înțelegerea inițială prevederea creșterea de animale și pomicultură, până la expirarea contractului de asociere în participațiune.

„Acceptarea cotei de 40 la sută pentru USAMV s-a făcut în mod nelegal. Rectorul Ioan Niculae Alecu a prezentat date false Senatului universității. Spre încântarea lor, le-a spus că au doar de câștigat, că vor crește salariile, că vor fi construite garsoniere pentru profesori și doctoranzi. La solicitarea rectorului, Gabriel Popoviciu i-a promis că va obține titlul de proprietate pentru Ferma Băneasa. Urmare a activităților infracționale, USAMV nu a avut niciun beneficiu, singurul beneficiar a fost Băneasa Investment. Statul roman a pierdut dreptul de proprietate, iar USAMV a pierdut dreptul de administrare”, a spus procurorul la ultimul termen, potrivit Agerpres.

Procurorul le-a cerut judecătorilor aplicarea unor pedepse maxime pentru inculpații din acest dosar, în funcție de infracțiunea săvârșită de fiecare, respectiv 14 ani închisoare pentru Puiu Popoviciu, câte 12 ani închisoare pentru rectorul Ioan Niculae Alecu, Ștefan Diaconescu (secretar științific și rector în cadrul USAMV) și Andrei Mihai Bejinaru, 8 ani pentru Mihai Luican (fost prefect al Capitalei) și 5 ani închisoare pentru Cornel Șerban (fost șef al DGIPI).

În decembrie 2012, Puiu Popoviciu a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, precum și pentru dare de mită.

În același dosar au mai fost trimiși în judecată fostul șef al DGIPI Cornel Șerban, Ioan Niculae Alecu, rector al USAMV București, Mihai Ion Florin Luican, fost prefect al municipiului București, Gabriel Toader, secretar Prefectura București, Ioan Todiraș, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București, Lizeta Minea, secretar la Primăria Sectorului 1 și membru al subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 din autoritatea locală, Gheorghe Petrulian, Ștefan Diaconescu, secretar științific și rector în cadrul USAMV București, Petru Pitcovici, șef Divizie Operațiuni din cadrul Direcției Generale Anticorupție din MAI, și Andrei Mihai Bejinaru.

Potrivit DNA, în perioada 2000 — 2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri.

„În condițiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacții și, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, terenul a fost evaluat la valoarea de 1 dolar/mp, în timp ce valoarea de piață de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a orașului București, se învecinează cu DN1 București-Ploiești, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru și sediile unor importante societăți comerciale”, susțin procurorii.

Inițial, Popoviciu, în înțelegere cu rectorul, a creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participațiune în condiții nelegale, introducând în acest mecanism societatea SC Log Trans, devenită ulterior Băneasa Investments.

Potrivit contractului, trebuiau dezvoltate activități de pomicultură, viticultură, creșterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa.

„Fără a avea acordul membrilor Biroului de Senat și al Senatului USAMV București, Ioan Alecu și Gabriel Popoviciu au stabilit procentele de participare în cadrul asocierii, respectiv 49% pentru Universitate și 51% pentru SC Log Trans. O evaluare asupra terenurilor în suprafață de 224 ha și a imobilelor aferente care urmau a fi aduse în asociere nu fusese făcută. Prin urmare, acceptarea unei cote de participare de 49% de către Universitate nu s-a făcut în condiții legale. În plus, aportul de 51%, sub formă de bani, ce revenea celeilalte părți, a fost doar formal, sumele de bani doar tranzitând conturile societății”, au mai spus procurorii.

Conform acestora, pentru a pune în aplicare înțelegerea ascunsă cu omul de afaceri, rectorul i-a indus în eroare pe membrii Senatului USAMV București, prezentându-le date neadevărate și impunând chiar modificarea Cartei Universității. 
De asemenea, a susținut că se vor mări salariile cadrelor didactice, că universitatea va câștiga fonduri bănești cu ajutorul cărora se va dota unitatea de învățământ, pentru asigurarea unor condiții decente de studiu, că vor fi construite garsoniere pentru a fi închiriate de preparatori, asistenți, doctoranzi etc.

„Inculpatul Alecu a fost de acord ca sus-menționatul contract de asociere în participațiune să fie conceput și redactat de Popoviciu și de avocații acestuia, fără să participe consilierul juridic și economistul Universității. Contractul a fost semnat la USAVM București în condiții improprii de reprezentare a universității. În 3 august 2000, încălcând hotărârea Senatului USAMV, inculpații Alecu, Popoviciu și Bejenaru au aportat dreptul de folosință asupra unui teren de 174 hectare (parte din suprafața de 224 ha a fermei Băneasa), împreună cu imobilele aferente, la capitalul social al SC Băneasa Investments SA (SC Log Trans). După aportarea dreptului de folosință, clădirile aferente fermei Băneasa au fost demolate”, se arată în rechizitoriu.

La solicitarea rectorului Alecu, Popoviciu i-a promis ca îl va sprijini să obțină titlul de proprietate pe terenul aferent fermei Băneasa, iar astfel, în condiții nelegale, în cursul anului 2001, la propunerea subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 (a fondului funciar), comisia municipiului București a eliberat titlul de proprietate pentru USAMV București.

După eliberarea titlului de proprietate, Ioan Alecu, în înțelegere cu Popoviciu, a aportat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 174 ha la capitalul social al SC Băneasa și dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acest teren, deși Hotărârea Senatului USAMV interzicea acest lucru.

În acest context, terenul a fost subevaluat, iar ulterior, în 2004, a fost aportată și diferența până la 224 hectare la capitalul social al firmei, în condiții de subevaluare.

„Practic, în urma tuturor acestor activități, Universitatea de Științe Agricole nu a avut niciun beneficiu, dimpotrivă, a pierdut suprafața de teren aferentă fermei Băneasa pe care o avea în administrare și în exploatare, inițial. Ca urmare a eliberării titlului de proprietate pe suprafața de 224 ha a fost cauzat statului un prejudiciu de 335.387.260 lei. Prejudiciul cauzat USAMV București se ridică la suma de 619.472.218 lei și se compune din valoarea terenurilor aportate prin subevaluare la capitalul social al SC Băneasa Investments S.A. și din scoaterea din societate a sumelor de bani care fuseseră aportate la capitalul social, lipsind societatea de capital de lucru”, mai spun procurorii.

Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în numele statului român, solicitând revenirea terenului în suprafață de 224 ha în proprietatea publică a statului.

COMUNICAT DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați: 

ALECU IOAN NICULAE, rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București USAMV (la data comiterii faptelor), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată
POPOVICIU GABRIEL-AUREL, om de afaceri, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, precum și dare de mită
BEJENARU ANDREI MIHAI, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată 
DIACONESCU ȘTEFAN, secretar științific și rector în cadrul USAMV București (la data comiterii faptelor), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată
ȘERBAN ILIE CORNEL, director Direcție Generală de Informații și protecție Internă din M.A.I (la data comiterii faptelor) în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la dare de mită și favorizare a infractorului
PITCOVICI PETRU DANIEL, șef Divizie Operațiuni din cadrul Direcției Generale Anticorupție din M.A.I (la data comiterii faptelor) în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la dare de mită și favorizarea infractorului
LUICAN MIHAI ION FLORIN, prefect al mun. București și președinte al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000 (la data comiterii faptelor), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată
TOADER GABRIEL RĂSVAN, secretar Prefectura mun. București și membru al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000 (la data comiterii faptelor), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată
TODIRAȘ IOAN, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București (la data comiterii faptelor), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată
MINEA LIZETA, secretar Primărie sector 1 și membru a subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 din cadrul Primăriei Sectorului 1 București (la data comiterii faptelor), în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată
PETRULIAN GHEORGHE, șef OCOOTA București și membru al Comisiei municipiului București de aplicare a Legii 1/2000, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

1. În perioada 2000 – 2004, inculpatul Alecu Ioan Niculae, beneficiind de sprijinul interesat al inculpatului Popoviciu Gabriel Aurel, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu Gabriel Aurel. În condițiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacții și, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments S.A., terenul a fost evaluat la valoarea de 1 USD/mp, în timp ce valoarea de piață de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a orașului București, se învecinează cu DN1 București-Ploiești, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru și sediile unor importante societăți comerciale.
Inițial, Popoviciu Gabriel Aurel în înțelegere cu rectorul Alecu Ioan Niculae au creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participațiune în condiții nelegale, introducând în acest mecanism societatea S.C. Log Trans S.A., devenită ulterior Băneasa Investments S.A. și pe inculpatul Bejenaru Andrei Mihai care a acționat potrivit indicațiilor omului de afaceri.
Potrivit contractului, trebuiau dezvoltate activități de pomicultură, viticultură, creșterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa. 
Fără a avea acordul membrilor Biroului de Senat și al Senatului USAMV București, Alecu Ioan Niculae și Popoviciu Gabriel Aurel au stabilit procentele de participare în cadrul asocierii, respectiv 49 % pentru Universitatea de Științe Agricole și 51% pentru S.C. Log Trans S.A. O evaluare asupra terenurilor în suprafață de 224 ha și a imobilelor aferente care urmau a fi aduse în asociere nu fusese făcută. Prin urmare, acceptarea unei cote de participare de 49 % de către Universitate nu s-a făcut în condiții legale. În plus, aportul de 51%, sub formă de bani, ce revenea celeilalte părți a fost doar formal, sumele de bani doar tranzitând conturile societății.
Pentru a pune în aplicare înțelegerea ascunsă cu omul de afaceri Popoviciu Gabriel-Aurel, rectorul Alecu Ioan Niculae i-a indus în eroare pe membrii Senatului USAVS București, prezentându-le date neadevărate și impunând chiar modificarea Cartei Universității. De asemenea, a susținut că se vor mări salariile cadrelor didactice, că universitatea va câștiga fonduri bănești cu ajutorul cărora se va dota unitatea de învățământ, pentru asigurarea unor condiții decente de studiu, că vor fi construite garsoniere pentru a fi închiriate de preparatori, asistenți, doctoranzi, etc. Inculpatul Alecu Ioan Niculae a fost de acord ca sus menționatul contract de asociere în participațiune să fie conceput și redactat de Popoviciu Gabriel Aurel și de avocații acestuia, fără să participe consilierul juridic și economistul Universității. Contractul a fost a fost semnat la USAVM București în condiții improprii de reprezentare a universității.
La data de 3 august 2000, încălcând hotărârea Senatului USAVM, inculpații Alecu Ioan Niculae, Popoviciu Gabriel Aurel și Bejenaru Andrei Mihai au aportat dreptul de folosință asupra unui teren de 174 hectare (parte din suprafața de 224 ha a fermei Băneasa) împreună cu imobilele aferente, la capitalul social al SC Băneasa Investments SA (S.C. Log Trans S.A.).
După aportarea dreptului de folosință, clădirile aferente fermei Băneasa au fost demolate. 
La solicitarea rectorului Alecu Ioan Niculae, omul de afaceri Popoviciu Gabriel-Aurel, fiind direct interesat, i-a promis ca îl va sprijini să obțină titlul de proprietate pe terenul aferent Fermei Băneasa. Astfel, în condiții nelegale, în cursul anului 2001, la propunerea subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 (a fondului funciar), comisia mun. București a eliberat titlul de proprietate pentru USAVM București. Aceasta, deși membrii comisiei cunoșteau ca terenul aparținea domeniului public și că, pentru a fi restituit, trebuia să fie trecut în domeniu privat al statului, prin hotărâre de guvern. În legătură cu subcomisia de aplicare a Legii 1/2000, menționăm că inculpații Minea Lizeta și Todiraș Ioan, au întocmit în fals un referat în care au consemnat că terenul aferent Fermei Băneasa a fost trecut din domeniul public în cel privat, document înaintat comisiei mun. București. De asemenea, inculpații Luican Mihai Ion Florin și Toader Gabriel Răsvan, în calitate de prefect, respectiv de secretar la Prefectura mun. București, au aprobat nota de fundamentare prin care au întărit faptul că terenul a fost trecut din domeniul public în cel privat, indicând o hotărâre de guvern care nu reglementa acest aspect. Ulterior, comisia mun. București, din care făceau parte Luican Mihai Ion Florin, Toader Gabriel Răsvan și Petrulian Gheorghe a decis emiterea titlului de proprietate.
După eliberarea titlului de proprietate, inculpatul Alecu Ioan Niculae în înțelegere cu Popoviciu Gabriel-Aurel au aportat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 174 ha la capitalul social al SC Băneasa (inițial fusese aportat dreptul de folosință al aceleiași suprafețe) și dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acest teren, deși Hotărârea Senatului USAVM interzicea acest lucru. În acest context, terenul de 174 de hectare a fost subevaluat. La o dată ulterioară, în cursul anului 2004, a fost aportată și diferența până la 224 hectare la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, în condiții de subevaluare. Practic, în urma tuturor acestor activități, Universitatea de Științe Agricole nu a avut nici un beneficiu, dimpotrivă a pierdut suprafața de teren aferentă fermei Băneasa pe care o avea în administrare și în exploatare, inițial.

Ca urmare a eliberării titlului de proprietate pe suprafața de 224 ha a fost cauzat statului un prejudiciu de 335.387.260 lei. 

Prejudiciul cauzat USAMV București se ridică la suma de 619.472.218 lei și se compune din valoarea terenurilor aportate prin subevaluare la capitalul social al SC Băneasa Investments S.A. și din scoaterea din societate a sumelor de bani care fuseseră aportate la capitalul social, lipsind societatea de capital de lucru.

Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în numele statului român, solicitând revenirea terenului în suprafață de 224 ha, în proprietatea publică a statului.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator pe bunurile imobile aparținând inculpaților Alecu Ioan Niculae, Popoviciu Gabriel-Aurel, Diaconescu Ștefan, Bejenaru Andrei Mihai, Toader Gabriel-Răzvan, Minea Lizeta și Petrulian Gheorghe.

2. La data de 24 decembrie 2008, inculpatul Popoviciu Aurel Gabriel a dat, prin intermediul inculpatului Pitcovici Petru Daniel, unui ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, denunțător, mită sub formă de băuturi alcoolice, pentru ca acesta să facă cercetări superficiale într-un dosar penal, astfel încât să se ajungă la soluții favorabile, de netrimitere în judecată. Dosarul respectiv avea ca obiect faptele descrise la punctul 1 din acest comunicat, fiind pe numele lui Popoviciu Aurel Gabriel și al lui Alecu Ioan Niculae. Ofițerul care lucra la D.N.A fusese delegat, prin ordonanță a procurorului, să efectueze acte de urmărire penală în cauza în care cei doi erau cercetați.
De asemenea, în zilele de 15 și 27 ianuarie 2009, inculpatul Popoviciu Aurel Gabriel i-a promis aceluiași denunțător, prin intermediul inculpatului Șerban Ilie Cornel – șeful D.G.I.P.I la acea vreme, cât și în mod direct, o funcție în cadrul acestei instituții, precum și sprijin în activitatea profesională în viitor.
Modalitatea majoră prin care inculpații Șerban Ilie Cornel și Pitcovici Petru Daniel i-au ajutat pe inculpații Alecu Ioan Niculae și Popoviciu Gabriel-Aurel constă în aceea că, după încercarea de cumpărare a ofițerului de poliție judiciară, pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, au continuat activitatea infracțională și s-au implicat în activitatea de urmărire penală indicând ce persoane trebuie audiate, câte, precum și ce documente trebuie ridicate de la universitate.

În cauză, s-a dispus disjungerea și continuarea actelor de urmărire penală față de inculpatul Șerban Ilie Cornel și sub aspectul săvârșii infracțiunii de folosire de informații ce nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine de foloase.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel București. 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni