PROGNOZA METEO. Vineri, vremea va fi cãlduroasã, canicularã chiar dupa-amiza în zonele de câmpie şi de podiş din vestul, nord-vest, centru si sud, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperaturã-umezealã va atinge local şi izolat va depãşi pragului critic de 80 de unitãţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25..26 grade pe litoral şi 37 de grade izolat in zonele de campie. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate spre searã şi noaptea, în vestul şi în nord-vestul ţãrii, precum şi în zonele de deal şi de munte din celelalte regiuni, unde local vor fi intensificãri ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie, descãrcãri electrice, iar pe arii restrânse averse, ce pot avea şi caracter torenţial şi cãderi de grindinã.
În Bucureşti, vremea va fi cãlduroasã, canicularã la amiazã, când disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unitãţi. Temperatura maximã va fi de 35…36 de grade, în condiţiile în care cerul va fi mai mult senin şi vântul abia dacă se va simţi.
Sâmbătă, temperaturile vor scadea faţã de ziua precedentã în vestul, centrul şi nordul ţãrii, dar vor caracteriza în continuare o vreme cãlduroasã, canicularã dupã-amiazã local în Oltenia şi Muntenia şi izolat în Moldova şi, posibil, Dobrogea, regiuni în care şi disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, la nivelul întregii ţãri, între 23 de grade în nord-vest şi 38 de grade, izolat, în Lunca Dunãrii. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, dar începând din orele amiezii vor fi înnorãri temporar accentuate, averse, ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, în vestul, centrul şi nordul ţãrii, precum şi la munte, iar în a doua parte a nopţii şi în sud-ves. Pe arii restrânse cantitãţile de apã vor fi mai însemnate şi izolat va cădea grindină.
În Bucureşti, arşiţa va fi greu de suporat, mai ales după-amiaza, când termometrele vor arăta, la umbră în jur de 36 grade. Norii aproape că lipsesc, iar vântul nici vorbă să răcorească atmosfera.
Duminică, vremea va deveni în general instabilã şi pe arii relativ extinse vor fi înnorãri accentuate, averse, frecvente descãrcãri electrice şi intensificãri ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie. Excepţie vor face regiunile sud-estice şi nord-vestice, unde astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Vor fi condiţii de grindinã. Temperaturile maxime, în uşoarã scãdere în estul şi sudul ţãrii, se vor încadra între 23…24 de grade în nordul Moldovei şi pe litoral şi 34 de grade în sudul Munteniei.
În Bucureşti, cerul va fi variabil şi trecãtor vor fi condiţii de averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã, în scãdere faţã de ziua precedentã, va fi de 30…31 de grade.
Luni, temperaturile cresc din nou şi vremea va deveni cãlduroasã în vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţãrii, unde disconfortul termic va fi accentuat, cu maxime între 27 şi 34 grade. Vor fi înnorãri temporar accentuate în regiunile intracarpatice şi la munte, unde local vor fi averse şi descãrcãri electrice. Marţi şi miercuri vremea calduroasa, chiar caniculara revine in majoritatea zonelor de campie si de podis, apoi temperaturile vor scădea şi vor fi mai aproape de cele normale în această perioadă. Ploile de vară, însoţite de fulgere, tunete, rafale de vânt vor fi de interes, îndeosebi după-amiaza în vest precum şi la deal şi la munte.