Decizia camerei superioare a legislativului elvețian validează votul similar dat în luna martie de camera inferioară.
Prin urmare, Elveția urmează să comunice formal Uniunii Europene retragerea acestei candidaturi, care a fost înaintată Comunității Economice Europene (CEE) în anul 1992 și oricum nu mai era validă, a declarat, pentru publicația Neue Zürcher Zeitung, ministrul elvețian de externe, Didier Burkhalter.
Tot în anul 1992, elvețienii au respins prin referendum aderarea la Spațiul Economic European, respectiv acordul încheiat între fosta CEE și statele membre ale AELS (Asociația Europeană a Liberului Schimb) pentru crearea unei piețe unice europene.
În urma unui alt referendum, desfășurat în anul 2001, elvețienii au respins și începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Totuși, Elveția a aderat la spațiul de liberă circulație Schengen și a încheiat cu UE mai multe acorduri bilaterale pentru liberalizarea comerțului.
Și Islanda și-a retras anul trecut cererea de aderare la Uniunea Europeană, iar britanicii se vor pronunța joi prin referendum asupra rămânerii în blocul comunitar.