Câte bordeie atâtea obiceie, spune o vorbă din bătrâni. Ceea ce urmează vă va intriga şi vă va stârni curiozitatea, deopotrivă.
– Obiceiuri şi tradiţii din Republica Dominicană
În timpul primei luni de la naştere, bebeluşului nu va fi scos din casă. Ei vor fi ţinuţi numai în casă, feriţi de soare, nori, virusuri şi… ochiul dracului. Dacă, în caz de urgenţă, copilul trebuie scos din casă, el va fi bine acoperit astfel încât să nu-l atingă nici un element natural sau paranormal.
– Obiceiuri şi tradiţii din Guatemala
Potrivit tradiţiei, femeile din Guatemala fac prima baie a bebeluşului în apă rece ca gheaţa pentru a-l feri de iritaţiile datorate căldurii şi pentru a avea un somn liniştit. Chiar dacă bebeluşul plânge de mama focului, mămicile sunt de neclintit. Pentru ele acest obicei este la fel de normal ca legănatul într-un balansoar.
– Obiceiuri şi tradiţii din China
Părinţii chinezi par a fi iniţiatorii noului trend “fără-scutece” la bebeluşi. Încă de când au câteva săptămâni, bebeluşii încep antrenamentul la oliţă. Chiar dacă sunt încă mici pentru a-şi controla sfincterele, mămicile chineze au descoperit metoda “antimurdărire”: pantalonii cu turul despicat. Fără nasturi, fără capse, fără fermoare, simplu şi rapid.
– Obiceiuri şi tradiţii din Bulgaria
Când bulgarii văd pe stradă un copil frumos, îl scuipă. Potrivit credinţelor populare, dacă îi spun copilului că este frumos, îl vor face gelos pe Diavol. Copiii bulgari sunt învăţaţi încă de mici să nu fie prea mândri sau prea lăudăroşi pentru că vor stârni invidia Diavolului.
– Obiceiuri şi tradiţii din Danemarca
În Danemarca, mămicile îşi lasă căruciorul cu copil cu tot afară, ferit de soare sau de frig, pentru a se bucura de aer curat şi de un somn odihnitor în timp ce ele pot bea liniştite o cafea sau un suc şi pot discuta ca între fete. Societatea Naţională Daneză pentru sănătate recomandă chiar somnul în aer liber al bebeluşilor care vor avea astfel mai multă poftă de mâncare şi vor fi mai receptivi la mediul înconjurător.
Citeşte continuarea pe Sfatulparintilor.ro