Fostul ministru Constantin Niţă rămâne sub control judiciar pe cauţiune

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca fostul ministru al Energiei, Constantin Niță, să rămână sub control judiciar, în dosarul în care este judecat pentru trafic de influență, fiind menținută și cauțiunea pe care acesta trebuie să o plătească de 435.823 lei.
Iulian Tudor
17 iun. 2016, 06:45
Fostul ministru Constantin Niţă rămâne sub control judiciar pe cauţiune

Judecătorii au dispus ca Niță să respecte mai multe obligații pe timpul desfășurării procesului, printre care și interdicția de a lua legătura cu martori din dosar: Gheorghe Nichita, Tiberiu Urdăreanu, Mihai Ghirda, Zoltan Sando Kerteszr, Bogdan Zărnescu, Iulius Gabriel Mardarasevici, Adina Roșu și Robert Ciprian Anghel. În plus, fostul ministru nu are voie să părăsească teritoriul României, potrivit Agerpres.

Instanța a stabilit, pentru data de 14 iulie, termen intermediar pentru verificarea legalității a măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune.

Constantin Niță a fost trimis în judecată pe 15 iunie, fiind acuzat de procurorii DNA că, în cursul anului 2013, i-a solicitat unui om de afaceri (denunțător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu.

Comisionul a fost pretins de Niță Constantin în schimbul exercitării influenței sale asupra primarului de municipiu și a promisiunii că va interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea și buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri. Activitățile de exercitare a influenței pe lângă funcționarul public și de efectuare a promisiunii că-l va determina să îndeplinească actele ce intrau în atribuțiile sale de serviciu au fost înfăptuite de inculpatul Niță Constantin în cursul anului 2012. De asemenea, solicitarea sumei în cuantum de 5% din valoarea contractului a avut loc după inițierea procedurii privind proiectul respectiv, precum și după solicitarea, de către primar, cu titlu de mită, a unui procent de 10% din valoarea contractului, acțiuni ce au avut loc în prima parte a anului 2013„, susțin procurorii.

Procurorii arată că, potrivit înțelegerii, suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) trebuia să îi fie remisă lui Niță în două forme — parțial în numerar și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru.

„În consecință, la data de 21 iulie 2013, Niță Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din București. De asemenea, la solicitarea lui Niță Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, care a și fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013 — iunie 2014„, mai spun procurorii.

Conform DNA, Niță a primit două tranșe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei, bani folosiți, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizației județene de partid din care făcea parte fostul ministru.

Spynews
Românii s-au bătut crunt cu polițiștii din Leeds! Au răsturnat și incendiat mașini: „Să vină mascații de la București” | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Locul din România supranumit litoralul de la munte. Puține persoane știu de existența lui, deși zona e plină de atracții turistice
Capital.ro
Proprietarii de terenuri din România au interzis. Amenzi între 7.500 și 15.000 de lei
Playtech.ro
ȘOC! Vedeta din România care DIVORȚEAZĂ pentru a 7-a oară!
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
Au fost găsite noi fragmente osoase în Vaslui. Și acestea ar purta „semnătura” Narcisei și a lui Zoro
Spynews
30 de elevi din Coreea de Nord, uciși pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene. Au fost împușcați în văzul tuturor
Evz.ro
Salarii imense la fermă. Românii se întorc din străinătate să lucreze acolo
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Mariei Diana, tânăra ucisă de urs la Jepii Mici: ”Băiatul era singur și
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Mai mulți români din Marea Britanie s-au luptat cu polițiștii englezi, ba chiar le-au răsturnat mașina: „Să vină mascații de la București, că și pe ăia îi dărâmăm”
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care fac ITP. Legea se aplică în toată România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Ministrul Sorin Grindeanu își cere scuze pentru întârzierea bagajelor pe Aeroportul Otopeni
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'