Moșii de vară 2016. Sâmbătă, 18 iunie, înainte de Duminica Rusaliilor sunt „Moșii de vară”, sărbătoare dedicată pomenirii morților. Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuți la cele veșnice.
Rusalii 2016. Ce nu ai voie să faci de Rusalii. Tradiții și superstiții
Moșii de vară 2016. Biserica Ortodoxă a consacrat sâmbăta, ca zi de pomenire a morților. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în chip special pomenirii generale a morților: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoșatei Judecăți) și Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor).
Ambele zile poartă în popor și denumirea de „Moși” (cea dintâi: „Moșii de iarnă”, cealaltă „Moșii de vară”), pentru că în ele facem pomenirea părinților, moșilor și strămoșilor noștri cei adormiți.
Moșii de vară 2016. În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morților, pentru că în duminica următoare Biserică a rânduit să se sărbătorească Infricoșătoarea Judecată, la care ne vom înfățișa cu toții în lumea de apoi. De aceea, întrucât mulți dintre drepții Vechiului Testament au adormit fără să vadă pe Mântuitorul făgăduit și așteptat și mulți creștini au murit pe neașteptate și fără pregătirea sau fără pocăința necesară, Biserica face mijlocire pentru ei.
Moșii de vară 2016. În Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor sau „Moșii de vară”), Biserica face din nou pomenirea generală a morților, rugându-se pentru ei, prin rugăciunile și cântările înscrise în slujba zilei din Penticostar, pentru ca și ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în duminica următoare.
Peste 40.000 de turiști vin la mare de Rusalii! Primii au ajuns deja la plajă | GALERIE FOTO
Moșii de vară. Tradiții și superstiții
„Moșii de vară”, ținuți în sâmbăta Rusaliilor, este unul dintre cele mai importante momente ale cultului morților. Înainte se credea ca sufletele morților, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare și au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbăta Rusaliilor. Pentru ca această reîntoarcere să se desfășoare fără incidente, oamenii săvârșeau rituri de înduplecare și de îmbunare a spiritelor morților: împodobeau gospodăriile și mormintele cu ramuri de tei și făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au păstrat până astăzi.
De Rusalii se dau de pomană vase de lut, căni, străchini și vase de lemn (cofe), împodobite cu flori și umplute cu lapte, vin sau apă. În unele sate bucovinene „Moșii de vară” încep încă din dimineața sâmbetei de Rusalii, când pomenile amintite se trimit pe la casele vecinilor. Dar ritualul de pomenire are loc cimitire, unde mormintele curățate împodobite din timp iar lumânările ard care se desfășoară ceremonialului de pomenire. Împăcarea sufletelor morților întoarcerea lor fără morminte depind de ofrandelor (pomenilor) de respectarea ritualului.
Moșii de vară 2016. De ce facem pomenirea morților?
Moșii de vară 2016. Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit”, înțelesul care îl asociază cu învierea, scrie crestinortodox.ro. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferință, stări date de modul viețuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărțit de El). Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecata Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc și când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferință. Noi ortodocșii ne rugăm pentru cei morți, pentru că avem credința că prin rugăciunile noastre, sufletul pentru care ne rugăm va ajunge la Judecata universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărțit de trup.
Părintele profesor Ene Braniște susține că Biserica Ortodoxă, consacrând această sâmbătă pomenirii generale a morților, n-a făcut altceva decât să crestineze străvechea sărbătoare păgână de vară, numită Parentalia, prin care românii își pomeneau și cinsteau pe morții (părinții) lor (parentes, de unde Parentalia).
Moșii de vară 2016. Alte zile de pomenire a morților
Moșii de vară 2016. În credința populară s-au statornicit în timpul mai nou-îndeosebi în Biserica românească și în cea rusească-și alte zile decât sâmbătă, din care unele cu data fixă, altele cu data variabilă pentru pomeniri ale morților.
Astfel, în Biserica rusă se îndătinează o astfel de pomenire în ziua de 6 august, când, fiind sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, Biserică se roagă că și cei morți să se împărtășească de lumina dumnezeiască a Taborului.
În Biserica rusească se practică, din timpuri mai vechi, o pomenire generală a morților, cunoscută sub denumirea populară de „Păștile Blajinilor”, care are loc după Duminica Tomii. Practică această, care pare de origine foarte veche, a ajuns și în partea de răsărit a țării noastre (Moldova), ba chiar și în unele regiuni din Ardeal și Banat, unde „Păștile Blajinilor” se mai numesc și „Moșii de Paști”, și se serbează fie luni după Duminică Tomii, fie în Duminică Tomii (în Banat) sau chiar în lunea din Săptămâna Luminată.
Moșii de vară 2016. În Biserică românească se face pomenirea generală a eroilor, adică a tuturor celor morți pe câmpurile de luptă, în Joia Înălțării Domnului, pentru ca și sufletele celor care s-au jertfit să se înalte, cu Domnul, în slavă cerească.