Anchetatorii au mai precizat că cea de-a doua cutie neagră conţine înregistrările datelor de zbor, în timp ce prima cutie neagră, recuperată cu doar o zi înainte, conţinea conversaţiile piloţilor Cursei EgyptAir 804.
Comisia de anchetă a publicat un comunicat vineri în care se afirmă că nava de căutare John Lethbridge a reuşit să recupereze înregistratorul de date în mai multe etape, iar unitatea de memorie a dispozitivului a fost „extrasă cu succes.”
Datele înregistrate de dispozitiv vor fi descărcate şi analizate după transportul la Alexandria.
Vineri, anchetatorii din cadrul Ministerului Aviaţiei Civile din Egipt au început să descarce datele din unitatea de memorie a primei cutii negre aparţinând avionului EgyptAir, prăbuşit luna trecută în Marea Mediterană, au anunţat surse oficiale, citate de agenţia de ştiri DPA.
Avionul Airbus A320 al companiei EgyptAir care zbura din Paris (Franţa) spre Cairo (Egipt), efectuând cursa MS804, s-a prăbuşit pe 19 mai în Marea Mediterană, în largul insulei elene Karpathos. La bord erau 56 de pasageri şi zece membri ai echipajului.