„Majoritatea căsătoriilor sacramentale sunt nule, deoarece tinerii spun ‘da, pentru toată viața’, dar ei nu știu ce înseamnă asta”, a declarat, joi seara, suveranul pontif în Bazilica San Giovanni din Laterano, potrivit agenției specializate în problemele Vaticanului, I.Media, scrie AFP.
Tinerii ”nu știu ce spun, deoarece ei au o cultură diferită. Ei (…) au bunăvoință, dar nu au conștiință”, a insistat el.
În fața a numeroși credincioși și preoți din Dieceza de Roma, papa a răspuns în mod spontan la întrebări legate de recentele sinoade cu privire la familie și de exortația sa apostolică „Amoris Laetitia”.
Francisc a evocat deja de mai multe ori posibila nulitate a căsătoriilor contractate prin convenție socială, un mod pripit, fără pregătire, pentru că tânăra este gravidă sau din dorința de a purta rochia albă de mireasă.
Citeşte şi Papa Francisc va oficia, pentru prima dată, căsătorii la Vatican
El a spus că a observat de multe ori căsătorii de acest tip în Argentina. Dar nu a menționat niciodată faptul că acestea pot reprezenta ”majoritatea” uniunilor celebrate de Biserica Catolică.
Publicând vineri dimineața verbatim remarcile sale, serviciul de presă al Vaticanului a căutat să rectifice această luare de poziție. Potrivit acestui text oficial, papa a vorbit despre o „parte”, și nu de o „majoritate” a căsătoriilor invalide.
Mariajul catolic este o taină indisolubilă și nu permite divorțul, dar Francisc a schimbat anul trecut procedurile de recunoaștere a nulității unei căsătorii — ceea ce practic semnifică că această taină nu a existat niciodată — în fața instanțelor ecleziastice, pentru a le simplifica, accelera și a le face mai puțin costisitoare.