Potrivit prefectului de Iaşi, contractul prevedea transportul tur-retur până la Arad a 33 de persoane, însă, nu știe de ce transportatorul a pus la dispoziție un autoturism cu o capacitate mai mică. „Contractul a fost încheiat pentru transportul a 33 de persoane, contra sumei de 6.700 de lei, în intervalul 17-20 iunie. Nu înțeleg de ce transportatorul a pus la dispoziție o mașină cu o capacitate mai mică. E posibil să fi intervenit o înțelegere amiabilă între firmă și organizatori„, a precizat Marian Grigoraș.
Citeşte şi Profesorul care a murit, ultimele indicaţii pentru elevi. Imagini emoţionante de la repetiţie VIDEO
El a afirmat că organizatorul plecării elevilor din Iași la festivalul de folclor din Arad a încălcat o serie de proceduri legislative. „Suntem buni la proceduri dar avem probleme la capitolul implementare. Ministerul Educației are emis un Regulament cadru privind organizarea și deplasarea în tabere, excursii, expediții, alte activități de timp liber. Sunt tot felul de proceduri și reglementări. Trebuie văzut dacă au fost respectate. Săptămâna viitoare vom avea primele răspunsuri la întrebări„, a declarat Grigoraș.
El susține că primele informații exacte privind numărul și identitatea celor care se aflau în microbuzul implicat în accidentul de la Perșani i-au survenit vineri seara, la câteva ore de la accident, de la Inspectoratul Situații de Urgențe. „Nu e în regulă faptul că până la primirea informațiilor de la ISU nimeni din Iași nu știa cu exactitate câte persoane au plecat, de la ce școli sunt elevii, ce vârste au, care sunt datele de contact. Trebuie verificat și văzut ce se poate face pentru a nu se repeta astfel de situații„, a declarat prefectul.
El mai spune că această situație s-ar datora faptului că profesorul organizator, Cătălin Pop, una dintre cele patru persoane decedate, a luat cu el dosarul cu toate actele, fără a lăsa copii și la Palatul Copiilor sau la Inspectoratul Școlar Județean, așa cum prevede legislația.
Un microbuz înmatriculat în județul Iași a fost implicat, vineri, într-un accident rutier pe DN1 în zona localității Perșani. În urma accidentului, patru persoane au decedat. Ceilalți pasageri, cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani, au fost transportați la patru spitale din Brașov având diverse politraumatisme.