Deşi acum are un fiu cu Alex Velea, pe nume Dominic, Antonia se luptă în continuare pentru custodia fiicei pe care o are cu Vicenzo Castellano, micuţa Maya. Antonia a fost invitată să scrie un editorial pe site-ul unei vedete media. Cântăreaţa a făcut nişte mărturisiri emoţionante despre iubirea faţă de cei doi copii, Dominic şi Antonia.
„Multe cupluri amână momentul apariţiei unui copil în viaţa lor. În cazul meu, Maya a venit pe lume când aveam 21 de ani. Mulţi ar spune: „inconştienţă”, pentru mine însă, a fost unul dintre cele mai fericite momente din viaţa mea. Când am aflat că voi fi mamă pentru prima dată, nu mi-a venit să cred! În mintea mea, o mie de gânduri: oare sunt pregătită? Nu sunt prea mică pentru a aduce pe lume un copil? Cu timpul, am învăţat că, de fapt, din momentul in care dai viaţă, totul decurge natural.
Într-adevăr, ai multe de învăţat, dar nimeni nu te poate învăţa să fii mamă, totul vine de la sine şi simţi. Punct. Pur şi simplu, simţi să îţi protejezi copilul, să îi oferi tot, să îl iubeşti necondiţionat, sincer. Atunci când am ţinut-o în braţe pe Maya pentru prima dată, mi-am dat seama că nu m-am simţit nicicând mai împlinită. Acum, că am doi copii, sunt şi mai fericită şi binecuvântată! Dominic mi-a luminat universul, pe alocuri întunecat de clipe negre. Cu zâmbetul lui şi cu bucuria din ochi atunci când mă vede, când mă strigă „mama”.
Vreau să le ofer copiilor mei, Maya şi Dominic, fericire, educaţie, şi la un moment dat, îmi doresc să se bucure unul de altul! Aştept momentul! Nu cred că este fericire mai mare pentru o mamă decât să îşi vadă copiii împreună, fericiţi, oferind şi primind iubire. Vreau să crească şi într-o zi, să fie nişte oameni iubitori şi buni” a scris artista.