Tribunalul Bucureşti a decis ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica

Tribunalul București a decis marți ieșirea Hidroelectrica din insolvență, a anunţat Remus Borza, administratorul judiciar al companiei.
Iulian Tudor
21 iun. 2016, 10:15
Tribunalul Bucureşti a decis ieşirea din insolvenţă a Hidroelectrica

„Decizia nu este definitivă, dar este executorie”, a precizat Remus Borza, potrivit Agerpres.

Hidroelectrica se afla în insolvență din februarie 2014, pentru a doua oară. Compania a mai fost anterior în procedură de reorganizare judiciară în perioada iunie 2012 — iunie 2013.

Cea mai importantă măsură din perioada insolvenței a fost rezilierea celor 11 contracte bilaterale încheiate direct cu mai mulți traderi de energie și consumatori finali, așa-numiții băieți deștepți: Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, Energy Financing Team, Alro Slatina, ArcelorMittal Galați, Electromagnetica, Electrocarbon, Euro-Pec, Elsid, Luxten.

Contractele bilaterale pe termen lung au adus companiei Hidroelectrica prejudicii de peste 1,1 miliarde de euro, se arată în raportul administratorului privind cauzele insolvenței, în special „din cauza duratei foarte mari a contractelor, de peste 10 ani și a caracterului vag și general al prevederilor contractuale care nu permit Hidroelectrica să înceteze contractele în ipoteza neajungerii la un acord privind prețul energiei corelate cu evoluția prețului pe piața concurențială”.

„Dacă la momentul încheierii lor, majoritatea la nivelul anului 2004, solicitările de contractare a energiei electrice către Hidroelectrica erau reduse și, astfel, încheierea contractelor bilaterale a reprezentat un avantaj economic pentru Hidroelectrica, ulterior, aceste contracte au devenit în mod evident prejudiciabile pentru societate, renegocierea prețurilor de livrare a energiei deși realizată la nivelul fiecărui an pentru anul următor fiind mult sub prețul mediu anual al Pieței Zilei Următoare”, se arată în raportul menționat.

Mai departe, după ieșirea din insolvență, Ministerul Energiei, acționarul majoritar al Hidroelectrica, are în vedere listarea la bursă a unui pachet de 15% din acțiunile companiei. Fondul Proprietatea, care este singurul acționar minoritar al Hidroelectrica, evaluează participația sa de 20% la 594 milioane de euro (676 milioane de dolari), ceea ce indică o valoare de 2,97 miliarde de euro pentru întreaga companie. Aceasta ar putea fi prima ofertă inițială primară (IPO) a unei companii de stat din România, de la listarea Electrica, în 2014.

În februarie, Hidroelectrica a angajat compania de consultanță Deloitte pentru servicii de audit financiar asupra situațiilor financiare întocmite pentru perioada 31 decembrie 2015 — 31 decembrie 2017, inclusiv servicii aferente listării la bursă.

Hidroelectrica a înregistrat, în 2015, un profit brut de 1,1 miliarde lei, de 3,5 ori mai mare decât cel raportat în 2010, anul care până acum fusese cel mai profitabil pentru companie.

„În cei 4 ani de insolvență, Hidroelectrica a trecut printr-un proces radical de restructurare și eficientizare. În urma acestui proces, Hidroelectrica a devenit cea mai profitabilă companie din România, în ultimii 3 ani înregistrând o EBITDA de 63% din cifra de afaceri. Insolvența Hidroelectrica a demonstrat că și companiile statului au potențial, a arătat că și ele pot genera stabilitate, încredere, performanță și profit dacă sunt administrate corect”, a declarat Remus Borza, într-un comunicat remis recent Agerpres.

El a arătat că astăzi Hidroelectrica este un model aspirațional și pentru alte companii ale statului și nu numai. „Pe fondul acestor evoluții pozitive, Hidroelectrica va consemna în 2016 un profit record de 1,3 miliarde de lei. Azi avem un grad de umplere de 79% în lacuri față de 67% la aceeași dată a anului trecut. Asta înseamnă o rezervă de 2,5 TWh, ceea ce ne va permite să vindem mai mult și mai scump în perioada de vară, maximizând astfel veniturile și implicit rezultatul financiar”, a continuat Borza.

El a precizat că, tot în 2016, Hidroelectrica va consemna un alt record: cel mai mare preț încasat de o companie în urma unui proces de listare. „Dacă aplicăm un multiplu de doar 10 ori EBITDA, deși în industria energetică multiplul e de 15-18 ori EBITDA, valoarea companiei ar fi de 5 miliarde euro. Un pachet de 15% din capitalul social, care face obiectul IPO, înseamnă 750 milioane de euro, de departe un record absolut înregistrat de o companie românească în urmă listării pe bursă’, a mai spus reprezentantul Euro Insol.

În primele cinci luni ale anului, Hidroelectrica a avut o cifră de afaceri de 1,29 miliarde de lei, în scădere cu 18% față de aceeași perioadă a anului trecut, se mai arată în comunicat. Compania a produs în această perioadă o cantitate de energie de 6,9 TWh.

„Pe fondul scăderii producției cu 1,4 TWh din cauza unei hidraulicități mai scăzute în primele luni ale anului 2016, coroborat cu scăderea prețului mediu de tranzacționare de la 164 lei/MWh în 2015 la 156 lei/MWh în 2016, cifra de afaceri a scăzut cu 18% față de aceeași perioadă a anului trecut. Din aceleași considerente și rezultatul financiar este mai mic cu 12%, respectiv 560 milioane lei față de 635 milioane lei înregistrat de societate pe primele 5 luni din 2015”, au menționat reprezentanții Hidroelectrica. Totodată, în urma scăderii costurilor și optimizării activităților și fluxurilor, marja profitului brut a crescut de la 40% în 2015 la 43% în 2016.

Hidroelectrica avea la 31 mai 2016 o lichiditate proprie de 1,6 miliarde de lei care crește în fiecare lună cu circa 100 milioane de lei. Doar din dobânzi la depozitele bancare, Hidroelectrica a câștigat pe primele cinci luni 7,4 milioane de lei.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surprinzător din România care începe să semene cu Paris, Viena sau Londra. E la ani lumină de București, se construiește pe bandă rulantă și propune zilnic locuri de muncă. Sute de milioane au fost absorbite din fonduri europene și aproape că nu mai există șomeri
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. S-a chinuit mult în ultimele clipe
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
substantial.ro
Robert F. Kennedy Jr. propune eliminarea fluorului din apa potabilă
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni