Un tânăr de 28 de ani se zbate între viaţă şi moarte, în comă, la spital. El a vrut să cumpere o maşină de lux, dar a vrut să o simtă în timpul mersului. Bărbatul s-a urcat pe bancheta din spate, iar la volan l-a lăsat pe proprietar. Omul a circulat cu viteză extremă, a pierdut controlul maşinii, s-a răsucit de mai multe ori pe şosea şi a zburat câţiva metri, izbind violent o dubă de pe marginea drumului.
În urma impactului, cumpărătorul a rămas încarcerat. A fost scos de pompieri, dar este în comă. Şoferul şi o femeie care era în dreapta lui au ieşit singuri din maşină, dar au suferit mai multe răni.