Juncker şi Schulz îi liniştesc pe funcţionarii europeni britanici

Președinții Comisiei Europene și Parlamentului European, Jean-Claude Juncker și Martin Schulz, au trimis vineri un mesaj liniștitor celor peste 1.000 de funcționari britanici angajați în diferitele instituții comunitare și i-au asigurat că interesele lor vor fi apărate la negocierile ce vor stabili condițiile ieșirii Marii Britanii din UE.
Iulian Tudor
24 iun. 2016, 17:03
Juncker şi Schulz îi liniştesc pe funcţionarii europeni britanici

Într-o scrisoare redactată în limbile engleză, franceză și germană, Juncker le explică acestora că sunt ‘funcționari ai Uniunii’, prin urmare pentru ei ‘ușa nu va fi închisă’, potrivit Agerpres.

Dumneavoastră sunteți funcționari ai Uniunii. Lucrați pentru Europa. Ați lăsat ‘pălăriile’ naționale la ușă când ați intrat în această instituție. Astăzi, ușa nu se închide‘, menționează Juncker în scrisoare. El le mulțumește funcționarilor britanici pentru ‘marea lor contribuție la proiectul european’ și le promite sprijin în ‘procesul dificil’ care va fi inițiat după ce britanicii au decis prin referendum părăsirea blocului comunitar.

În acest spirit al loialității reciproce, voi continua să colaborez cu președinții celorlalte instituții europene pentru a mă asigura că vom putea conta mai departe pe experiența, angajamentul și talentul vostru admirabile‘, îi încurajează Juncker pe funcționarii europeni cetățeni britanici.

Un mesaj asemănător a fost transmis și de șeful legislativului european, Martin Schulz, care i-a asigurat pe acești funcționari că ‘pot conta în continuare pe sprijinul său pentru a face față numeroaselor provocări ce se prefigurează’.

Sper că activarea articolului 50 din Tratatul UE (ce reglementează retragerea unui stat membru n.red.) se va face foarte repede și că negocierile cu Regatul Unit vor putea începe. Vă asigur că la aceste negocieri voi face tot posibilul pentru a vă apăra interesele‘, astfel i-a liniștit Schulz la rândul său pe britanicii care lucrează în instituțiile comunitare.

Conform unor surse europene, nu există vreo regulă care să prevadă că ieșirea unui stat din UE implică automat retragerea din instituțiile comunitare a personalului ce deține cetățenia respectivului stat.

La data de 1 ianuarie 2016, dintre cei 7.520 de angajați ai Parlamentului European, 289 erau britanici.

CITEŞTE ŞI: Brexit: Un articol controversat din Tratatul de la Lisabona a făcut posibil referendumul

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Zodii bântuite de trecut. Nu pot trece peste durere
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă după deces. Se întocmește act la notar. Achiți la doi ani de la înmormântare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai