Fost şef de la Poliţia Fălticeni, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului Cristinel Vasile Miron, șef al Biroului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Poliția municipiului Fălticeni, ofițer de poliție judiciară cu gradul profesional de comisar șef, cu privire la săvârțirea infracțiunii de trafic de influență.
Iulian Tudor
26 iun. 2016, 06:11
Fost şef de la Poliţia Fălticeni, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Potrivit DNA, în cursul lunii martie 2016, Cristinel Vasile Miron, în calitate de șef al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a pretins și primit suma de 500 de euro și foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 150 de lei, de Florin Marius Curcă, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcționarii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Suceava și îi va determina pe aceștia să stabilească o valoare a alcoolemiei sub limita legală, în dosarul în care acesta din urmă era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, astfel încât să nu fie atrasă răspunderea penală pentru fapta comisă.

Totodată, Cristinel Vasile Miron a acceptat și promisiunea lui Florin Marius Curcă de remitere a sumei suplimentare de 2000 de euro, în cazul în care dosarul penal al acestuia din urmă s-ar fi soluționat favorabil.

Ulterior, întrucât alcoolemia stabilită în cauză de medicii legiști a fost superioară limitei prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii penale, la insistențele inculpatului Florin Marius Curcă , polițistul Cristinel Vasile Miron  i-a restituit celui dintâi suma de 500 de euro, în mai multe tranșe.

Având în vedere că inculpatul Florin Marius Curcă  a recunoscut acuzația penală formulată împotriva sa, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea încheierii unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava, cu propunere de menținere a măsurii preventive luată în privința polițistului Cristinel Vasile Miron. Procurorii au făcut precizarea că   această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Spynews
Dana Badea și Alin s-au despărțit, la scurt timp după ce au ieșit din arest! Influencerița trece prin momente grele
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ingredientul periculos care conduce la anxietate și depresie. Se găsește în cel mai iubit desert al verii
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de la bloc. Statul a dat termen 2 ani. Se strâng banii și se execută
Playtech.ro
WOW cât de bine arată la 51 de ani! Anamaria Prodan, ipostază INCENDIARĂ în costum de baie
DailyBusiness
DATA LA CARE INTRĂ PENSIILE. S-a aflat acum!
Adevarul
Românii nu au dreptul la o moarte demnă. Medic: Ne trebuie testament medical. Pacient: Dumnezeu ne-a dat viață, Dumnezeu ne-o ia
Spynews
Prețul pe care l-a plătit Ioana Grama pentru o noapte de cazare în Dolomiți. Suma depășește cu mult salariul minim în România
Spynews
Noi informații cutremurătoare despre ce se petrecea la Spitalul Pantelimon. Au fost făcute noi sesizări. Alte cinci decese sunt investigate 
Evz.ro
Două zodii care nu știu să mintă. Privirea le dă de gol
Ego.ro
Din cauza soacrei mele,mi-am luat copilul și am plecat. M-a umilit și...
Prosport.ro
FOTO. Rebela tenisului feminin românesc s-a pozat într-o pereche de pantaloni mult prea mulați şi a postat imaginile controversate pe internet
wowbiz.ro
Un al treilea ADN, găsit pe trupul doctoriței ucise. Cu cine era Marina în cabinet?!
Cancan.ro
Cine este tatăl Elizei Iliescu, de fapt. Adriana Iliescu i-a spus adevărul fiicei ei, în sfârșit
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Polițistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni merge la închisoare. Câți ani va petrece în arest Constantin Popescu
Capital.ro
Proprietarii de apartamente au interzis. Amendă de 10.000 de lei pentru cei care stau la bloc
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
stirilekanald.ro
Ireal ce au găsit polițiștii în mașina jandarmului care s-a împușcat în cap! Breaking news!
substantial.ro
Donald Trump discută cu Elon Musk despre Ucraina și relațiile comerciale cu UE
MediaFlux
CALCUL corect al PENSIEI. IATĂ CÂT primesc pensionarii ÎN PLUS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...