A reuşit cu ajutorul dietei să topească mai bine de 10 kilograme în ultima perioada, dar tot este nemulţumită de aspectul ei, aşa că se gândeşte tot mai serios să se lase din nou pe mâinile unui chirurg priceput, la cinci ani după ultimele operaţii, scrie ziarulring.ro. Silvana Rîciu se pregăteşte să intre din nou în sala de operaţii. „Mi-am propus că în următoarele luni să decid dacă să-mi fac sau nu încă ceva. E vorba despre o remdelare a interiorului coapselor şi o lipectomie, adică înlăturarea pielii care arată urât pe abdomen. Nu sunt foarte mulţumită de rezultatul operaţiei anterioare”, a spus Silvana.
Citeşte şi O vezi cât este de sexy? Stai să vezi după câteva operaţii estetice ce BOMBĂ a devenit
Artista şi-a făcut nu mai puţin de 17 intervenţii la finalul anului 2010-începutul anului 2011, după cea de-a două sarcina. Ajunsese de la 55 la 90 de kilograme şi nicio dietă nu o mai ajută, aşa că a apelat la remodelare corporală. Prima dată, şi-a făcut 13 lipoaspiratii şi o lipectomie abdominală. A urmat apoi un implant mamar şi o rinoplastie, pentru a-şi corectă formă nasului.
Imagini sexy cu ea au făcut deliciul clienţilor unui site de escorte
Se pare că nu degeaba s-a operat Silvana Rîciu! Poezele ei au ajuns pe un site de escorte. În urmă cu aproape patru luni solista a constatat că imagini cu ea în tr-o rochie cu un decolteu ameţitor au apărut pe un site de anunţuri, unde se încerca ademenirea bărbaţii pentru întâlniri sexuale şi partide fierbinţi de amor. Consternată, artista a făcut plângere la poliţie, dar oamenii legii i-au răspuns că nu este de comptenţa lor să se ocupe de caz. Silvana Rîciu (34 de ani) este căsătorită şi are doi copii.