Zegrean, despre sesizările lui Zgonea: CCR s-a mai pronunţat. Cine citeşte deciziile, poate să le prevadă

Judecătorul CCR, Augustin Zegrean, a comentat, marţi, sesizările făcute la Curte de către fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, spunând că au mai fost date două astfel de decizii în trecut, în 2005 şi 2012, astfel încât cine citeşte acele decizii poate să "prevadă" ce va hotărî CCR în acest caz.
Iulian Tudor
28 iun. 2016, 07:21
Zegrean, despre sesizările lui Zgonea: CCR s-a mai pronunţat. Cine citeşte deciziile, poate să le prevadă

„Dacă aţi citit deciziile Cuţtii, oricine, dacă le-ar citi, ar putea să prevada deciziile⁠⁠⁠⁠. Am mai dat astfel de decizii în 2005, 2012”, a spus fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, potrivit news.ro.

Zegrean a adăugat că judecătorii s-au pronunţat de fiecare dată în astfel de cazuri şi au dat soluţii „care nu au mai fost contestate de nimeni”.

Augustin Zegrean se referă la decizia din 2005, când PNL şi PD au vrut să îl schimbe de la conducerea Camerei Deputaţilor pe Adrian Năstase, decizia fiind că doar grupul care l-a propus pe şeful forului poate decide revocarea sa din funcţie, şi la decizia din 2012, când USL a revocat-o pe Roberta Anastase, fără să respecte decizia din 2005, însă Curtea a decis că procedurile interne ale Parlamentului revin doar în sarcina senatorilor şi deputaţilor, astfel încât aceştia pot decide reglementările în baza cărora şefii Legislativului pot fi revocaţi. În cazul Robertei Anastase, CCR a menţionat şi schimbarea majorităţii în Parlament ca fiind un factor ce permite schimbarea preşedintelui forului.

Ambele decizii, dacă ar fi aplicate în cazul lui Valeriu Zgonea, i-ar putea fi nefavorabile, având în vedere că schimbarea sa a fost făcută la propunerea grupului care l-a instalat în funcţie, iar judecătorii ar putea invoca din nou argumentul că nu vor interveni asupra reglementărilor interne.

Curtea Constituţională se reuneşte marţi pentru a discuta două sesizări făcute de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, privind modificarea Regulamentului forului şi a procedurii de revocare a sa din funcţie. Ambele sesizări au fost făcute de Valeriu Zgonea ca preşedinte al Camerei Deputaţilor.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Diferenţă colosală Lasconi – Ciolacu la numărarea voturilor românilor din străinătate
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”