Protestele din ultima perioadă reprezintă o frondă de o amploare fără precedent sub un guvern socialist.
La Paris, aproximativ 200 de persoane cu cagule, măști și cu haine negre s-au infiltrat în fruntea marșului, aruncând cu pietre de pavaj asupra forțelor de ordine, care au răspuns cu gaze lacrimogene.
Încă de dinainte de pornirea marșului, poliția a reținut 27 de protestatari la punctele de filtraj.
Philippe Martinez, secretar general al sindicatului contestatar CGT, a vorbit despre „o nouă zi de acțiuni” cu posibile manifestații la 5 iulie, în contextul în care proiectul de reformă se va afla în continuare în dezbatere în parlament.
Cu o popularitate extrem de scăzută, guvernul, care urmează să se întâlnească în aceste zile cu sindicatele care se opun reformei și cu patronatele, a spus că proiectul facilitează angajările, într-o țară în care șomajul rămâne endemic. Criticii susțin, în schimb, că reforma amplifică precaritatea salariaților și a tinerilor.
La Paris, circa 2.500 de polițiști și jandarmi au fost mobilizați pentru a asigura securitatea manifestației. La cinci zile după o defilare fără incidente, dar care s-a derulat în buclă pe un traseu extrem de restrâns și cu acces filtrat, manifestanții au primit permisiunea să urmeze un itinerariu mai clasic de 2,8 km în estul capitalei.
Conform sindicatului Force Ouvriere, 55.000 de persoane au manifestat marți la Paris. Poliția a transmis în schimb că ar fi vorba de 14.000-15.000 de persoane.
Manifestații și acțiuni de protest fără incidente au avut loc în mai multe orașe, printre care Marsilia, Lyon, Rennes și Le Havre.
În capitală, Turnul Eiffel a rămas închis, o parte dintre angajați fiind în grevă. Vizitat în 2015 de aproape șapte milioane de persoane, dintre care 80% străini, Turnul Eiffel a mai fost închis și la 14 iunie din aceleași motive.
În afară de manifestații, din martie au loc și greve, care afectează sectoare precum transporturile, energia și colectarea gunoiului, inițial existând temeri că va fi perturbat astfel Campionatul European de fotbal.
Guvernul refuză categoric să „negocieze” proiectul de reformă.
Sindicatele au atras deja atenția că își vor continua mobilizarea în iulie și chiar până în septembrie dacă executivul nu retrage legea.
Manifestațiile precedente, care au avut loc la 23 iunie, au adunat în toată Franța 70.000 de persoane, conform poliției, sau 200.000 de persoane, conform organizatorilor.