Pe locul al doilea în topul menționat se află Radu Grațian Ghețea, președintele CA al CEC Bank și președinte al băncii, cu o remunerație de 121.424 lei brut pe lună, fiind urmat de Andrei Liviu Stamatian, prim-vicepreședinte și membru executiv al CA CEC Bank, cu 83.832 lei brut lunar, și de Florian Raimund Kubinschi și Paul Ichim, membrii executivi în CA Eximbank, care primesc lunar fiecare 72.598 lei brut.
Mihaela Lucica Popa și Gheorghe Carabasan, vicepreședinți și membri executivi în CA CEC Bank încasează lunar un venit brut de 62.075 lei, iar Mirela Iovu, vicepreședinte CEC Bank 60.153 lei.
Cele mai mici remunerații, cuprinse între 71 lei brut/lună și 97 lei brut/lună sunt primite de reprezentanții Ministerului Transporturilor în conducerea spitalelor din subordinea instituției.
Informațiile despre reprezentanții statului în entitățile publice, companiile de stat cu capital unic sau majoritar, au fost publicate pentru prima oară în România, în format editabil, și poti fi găsite la adresa http://goo.gl/rKGjqV.