Guvernul ceh respinge apelul preşedintelui Zeman privind organizarea unui referendum pe tema apartenenţei la UE

Guvernul de la Praga a respins vineri ferm sugestia președintelui ceh Milos Zeman ca și în Cehia să se organizeze un referendum pe tema apartenenței în continuare la Uniunea Europeană, după modelul Brexitului, transmite agenția Reuters.
Filip Stan
01 iul. 2016, 16:51
Guvernul ceh respinge apelul preşedintelui Zeman privind organizarea unui referendum pe tema apartenenţei la UE

Într-o declarație făcută joi, Zeman a spus că nu este de acord cu cei care susțin ieșirea din Uniunea Europeană, dar a adăugat că ar ‘face orice pentru ei astfel încât să se poată exprima printr-un referendum’, atât în ceea ce privește UE, cât și în privința NATO.

În replică, premierul Bohuslav Sobotka a afirmat prin intermediul purtătorului său de cuvânt că ‘apartenența la aceste organizații este o garanție a stabilității și securității’ și a asigurat că guvernul său nu are în vedere să întreprindă niciun demers care să pună sub semnul întrebării în vreun fel menținerea Cehiei în cele două organizații sau direcția politicii externe pe termen lung.

Președintele Zeman nu are atribuții care să-i permită convocarea unui referendum, dar el este un lider influent într-o țară unde euroscepticismul este larg răspândit. Conform unui sondaj publicat în luna aprilie, numai 25% dintre cehi sunt mulțumiți de apartenența la UE, procent care cu un în urmă era de 32%.

În Slovacia vecină, Partidul Poporului, formațiune de extremă-dreapta, a lansat vineri o petiție pentru un referendum pentru părăsirea UE și a NATO, iar în Ungaria șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Janos Lazar, a declarat că dacă s-ar organiza un referendum cum a fost cel din Marea Britanie el ar vota pentru ieșirea din UE ori s-ar abține, asigurând însă că executivul de la Budapesta nu are nicio intenție să convoace un asemenea referendum.

Modul în care blocul comunitar a gestionat criza migrației a nemulțumit multe state est-europene, unele guverne ale acestora respingând cotele obligatorii de migranți cerute de executivul comunitar.

Președintele Zeman se află din anul 2013 la primul său mandat, astfel că ar putea candida din nou în 2018. El a stârnit îngrijorări în cancelariile occidentale după ce în timpul conflictului din Ucraina a manifestat opinii favorabile Rusiei. Pe plan intern, relațiile sale cu premierul Sobotka sunt tensionate, deși amândoi sunt politicieni de stânga.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Ingredientul banal care alungă șoarecii și șobolanii. Este nelipsit din bucătăriile românilor
Capital.ro
Legenda României a murit! Moartea sa a îndurerat întreaga țară. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Dacia, mari lovituri pe piețele externe. Vânzările sunt de vis
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Videoclipul tulburător cu Andrei Perneș, care s-a viralizat după moartea lui. Internauții au rămas fără cuvinte: „Parcă îți spui povestea...”
Cancan.ro
Nepotul lui Florin Salam, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Filat doi ani de DIICOT şi prins în flagrant şi-a primit pedeapsa!
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
NASA se pregătește să lanseze telescopul spațial SPHEREx pentru a cartografia Universul
MediaFlux
Turul doi, ÎNAPOI? DECIZIA privind SOARTA alegerilor prezidențiale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar