Asta într-o lume în care unul din doi copii a fost hărţuit în mediul online în ultimul an, potrivit datelor Salvaţi Copiii, iar din cele 1,8 miliarde de imagini încărcate zilnic pe internet, 720.000 prezintă scene de pornografie infantilă, însemnând 0,03% din total, informează MEDIAFAX. De foarte multe ori copiii sunt plasaţi de cercurile de pedofili în imagini cu caracter sexual, cu ajutorul unor programe de editare foto. Iar seria statisticilor îngrijorătoare poate continua.
Conform Bitdefender, circa 500 de imagini cu copii abuzaţi sexual (imagini reale sau editate) sunt vândute online la fiecare 60 de secunde, iar una din cinci fete şi unul din zece băieţi vor suferi forme diverse ale abuzului sexual în mediul online până la vârsta de 18 ani. Mai mult, o treime dintre copiii cu vârste între 7 şi 17 ani au fost expuşi conţinutului pornografic în ultimele 12 luni.