Salvaţi Copiii a deschis 37 de grădiniţe estivale pentru copiii din comunităţi defavorizate

Peste 700 de copii din comunitati defavorizate din Bucuresti si alte 21 de judete din Romania vor beneficia de educatie prescolara, in cadrul celor 37 de gradinite estivale lansate astazi de Salvati Copiii. Nevoia unui astfel de demers apare in contextul in care doar 52% dintre copiii romani frecventeaza gradinita, una dintre cauzele principale ale neparticiparii fiind saracia, potrivit datelor Eurostat - EU-SILC.
Roxana Gagiu
04 iul. 2016, 12:25
Salvaţi Copiii a deschis 37 de grădiniţe estivale pentru copiii din comunităţi defavorizate

Grădiniţele vor funcționa pe perioada verii, între 4 iulie şi 2 septembrie, pentru a facilita creşterea nivelului de pregătire pentru şcoală şi accesul la educaţie primară, dar şi pentru a preveni abandonul şcolar pe termen lung al copiilor proveniţi din medii defavorizate. 36 de cadre didactice care vor lucra direct cu cei mici au fost pregătite special pentru acest program. Până în prezent, Salvaţi Copiii a integrat peste 5.500 de copii de vârstă preșcolară şi a instruit peste 1.370 de educatori care lucrează cu copii din comunităţi defavorizate.

„Salvaţi Copiii îşi dorește să ofere sprijin tuturor copiilor, pentru ca aceștia să poată porni cu șanse egale în viață. În acest sens, accesul la educație, începând cu integrarea copiilor în grădinițe, este crucial. Pentru a reduce decalajul la învăţătură pentru copiii aflaţi în pragul excluziunii sociale, Salvaţi Copiii România este singura organizație care desfăşoară, de cinci ani, iniţiativa Grădiniţele estivale, parte din programul Şanse egale pentru toţi copiii, într-o societate fără discriminare”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Organizaţia Salvaţi Copiii dezvoltă programe de includere preşcolară şi şcolară dedicate copiilor proveniţi din medii defavorizate încă din anul 1999. Grădiniţele estivale, organizate anual, constituie o modalitate prin care copiii din comunităţi sărace, cei mai mulţi de etnie romă, sunt atraşi către şcoală, ajutaţi să se integreze în plan educaţional şi să recupereze lacunele provocate de lipsa educaţiei preşcolare. Doar 42% dintre copiii romi (6-15 ani) au mers la grădiniţă, în comparaţie cu 87% dintre copiii de alte etnii şi care trăiesc în acelaşi mediu.

În cadrul grădinițelor estivale sunt incluşi copiii care nu au sau nu au avut posibilitatea parcurgerii etapei preşcolare, din motive socio-economice, care fie nu au fost înscrişi în sistemul de învăţământ, fie au fost înscrişi, dar au avut o participare redusă, aflându-se astfel în risc de abandon şcolar. La sfârşitul grupelor estivale, copiii sunt înscrişi în sistemul de învăţământ preşcolar sau şcolar, în funcţie de vârstă, iar situaţia lor educaţională este monitorizată pe tot parcursul anului şcolar.

„Eu nu am reușit să scriu toată viața, dar copilul meu a învățat literele într-o vară. Grădinița de vară a făcut minuni cu copilul meu. Într-o zi, el mă va învăța și pe mine să scriu și să citesc” – M. P., mama unui copil înscris la grădinița estivală.

Ca urmare a participării la grupele de pregătire, copiii au reuşit să se adapteze mai uşor la mediul educaţional, obţinând rezultate şcolare bune şi îmbunătăţindu-şi abilităţile sociale, care le-au permis să interacţioneze cu învăţătorii şi colegii de clasă.

„Programul Grădinițe Estivale și-a dovedit utilitatea prin evoluția și rezultatele școlare ulterioare, obținute de-a lungul întregului an școlar de către copiii participanți la program. Școala nu a fost un șoc pentru ei, iar cunoștințele, noțiunile și deprinderile pe care le aveau i-au ajutat să se adapteze mai ușor la cerințele și ritmul programei școlare. Felicitări echipei și Organizației Salvați Copiii!” – Nanu Tanța, director al Școlii Gimnaziale Nr. 31 Constanța.

Dintre cei 560 de copii participanţi la grupele estivale anul trecut, 282 au fost înscrişi în anul şcolar 2015-2016 la școală, 92,3% având o frecvenţă bună și foarte bună, iar 86,8% având rezultate bune şi foarte bune. 257 dintre copii au fost înscriși la grădiniță. 80% din totalul celor înscriși au rămas în sistemul educațional până în prezent.

Cele 37 de grădiniţe estivale sunt deschise în Bucureşti (sectoarele 1 şi 5), Ilfov (Jilava), Iaşi (comunitatea Dallas), Cluj (Cluj-Napoca şi Floreşti), Hunedoara (Lupeni şi Petrila), Dâmboviţa (Târgovişte, Vulcana Pandele, Potocelu, Lucieni), Constanţa (Constanţa şi Mangalia), Mureş (Târgu-Mureş), Timiş (Timişoara), Caraş-Severin (Reşiţa), Dolj (Craiova), Braşov (Prejmer, Săcele), Sibiu (Alţîna), Vrancea (Slobozia Bradului), Vaslui (Vultureşti), Suceava (Părhăuţi), Olt (Drăgăneşti Olt), Teleorman (Pietrosani), Prahova (Mărginenii de Jos), Argeş (Piteşti), Călăraşi (Chiselet), Neamţ (Roznov).

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cele mai tari meme-uri după dezbaterea prezidențială. Imaginile virale distribuite de români
Capital.ro
Cel mai mare artist pe care România l-a pierdut. Nu va mai fi altul ca el. S-a dus atât de tânăr...
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Români despăgubiți după zeci de ani. Într-o clipă li s-au evaporat banii
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Medic austriac renumit: Vă garantez că nu vă veți îmbolnăvi niciodată dacă aveți acest element în organism. Se obține din anumite alimente
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster