Brexit: Avocaţii negociază un vot în parlament privind activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona

O firmă de avocatură din Marea Britanie, care acționează în numele unui grup de oameni de afaceri și din mediul academic, a început demersuri care să garanteze că activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, ce va declanșa procesul de negociere a acordului de ieșire a țării din UE, nu va avea loc fără o dezbatere și un vot în parlamentul de la Londra, conform BBC News.
Filip Stan
04 iul. 2016, 14:26

Clienții firmei Mishcon de Reya susțin că, potrivit Constituției Marii Britanii, decizia de activare a articolului 50 revine parlamentului.

'Trebuie să ne asigurăm că guvernul respectă procesul corect pentru a avea certitudine juridică și a proteja Constituția Marii Britanii și suveranitatea parlamentului în aceste circumstanțe fără precedent. Rezultatul referendumului nu este în dubiu, dar avem nevoie de un proces care să urmeze legislația britanică pentru a-l pune în aplicare', a subliniat avocatul Kasra Nouroozi, partener în cadrul firmei Mishcon de Reya.

Potrivit acestuia, 'rezultatul în sine al referendumului nu este constrângător din punct de vedere juridic, iar invocarea de către actualul sau viitorul prim-ministru a articolului 50 fără aprobarea parlamentului este ilegală'. 'Trebuie să ne asigurăm că acest lucru se face în mod adecvat, în beneficiul tuturor cetățenilor Marii Britanii. Articolul 50 nu poate fi pur și simplu invocat fără o dezbatere și un vot în parlament', a subliniat avocatul.

Firma susține că, din punct de vedere constituțional, este necesar un act al parlamentului pentru a oferi premierului autoritate legală.

Citeşte şi Susţinătorii ieşirii Marii Britanii din UE au trimis o flotilă cu mesaje pro Brexit pe Tamisa

Orice prim-ministru care și-ar folosi puterile executive pentru a declanșa procesul de negociere cu UE ar acționa nelegal, pentru că ar ignora 'European Communities Act', votat de parlamentul britanic în 1972, instrumentul care a permis aderarea Marea Britanii la blocul comunitar, afirmă reprezentanții Mishcon de Reya.

Teoretic, votul asupra unui astfel de document le-ar putea oferi parlamentarilor, care s-au exprimat în majoritate pentru rămânerea țării în UE, ocazia de a bloca ieșirea din Uniune, ceea ce pare însă 'de neconceput din punct de vedere constituțional', afirmă corespondentul BBC pe probleme juridice, Clive Coleman.

Potrivit BBC, cabinetul de avocatură a intrat în corespondență cu oficiali guvernamentali pentru a primi garanții în legătură cu acest proces. Guvernul britanic a declarat că parlamentul are un 'rol' pentru 'găsirea celei mai bune căi de urmat', adaugă postul oficial britanic.

Clienții firmei Mishcon de Reya susțin că, potrivit Constituției Marii Britanii, decizia de activare a articolului 50 revine parlamentului.

‘Trebuie să ne asigurăm că guvernul respectă procesul corect pentru a avea certitudine juridică și a proteja Constituția Marii Britanii și suveranitatea parlamentului în aceste circumstanțe fără precedent. Rezultatul referendumului nu este în dubiu, dar avem nevoie de un proces care să urmeze legislația britanică pentru a-l pune în aplicare’, a subliniat avocatul Kasra Nouroozi, partener în cadrul firmei Mishcon de Reya.

Potrivit acestuia, ‘rezultatul în sine al referendumului nu este constrângător din punct de vedere juridic, iar invocarea de către actualul sau viitorul prim-ministru a articolului 50 fără aprobarea parlamentului este ilegală’. ‘Trebuie să ne asigurăm că acest lucru se face în mod adecvat, în beneficiul tuturor cetățenilor Marii Britanii. Articolul 50 nu poate fi pur și simplu invocat fără o dezbatere și un vot în parlament’, a subliniat avocatul.

Firma susține că, din punct de vedere constituțional, este necesar un act al parlamentului pentru a oferi premierului autoritate legală.

Citeşte şi Susţinătorii ieşirii Marii Britanii din UE au trimis o flotilă cu mesaje pro Brexit pe Tamisa

Orice prim-ministru care și-ar folosi puterile executive pentru a declanșa procesul de negociere cu UE ar acționa nelegal, pentru că ar ignora ‘European Communities Act’, votat de parlamentul britanic în 1972, instrumentul care a permis aderarea Marea Britanii la blocul comunitar, afirmă reprezentanții Mishcon de Reya.

Teoretic, votul asupra unui astfel de document le-ar putea oferi parlamentarilor, care s-au exprimat în majoritate pentru rămânerea țării în UE, ocazia de a bloca ieșirea din Uniune, ceea ce pare însă ‘de neconceput din punct de vedere constituțional’, afirmă corespondentul BBC pe probleme juridice, Clive Coleman.

Potrivit BBC, cabinetul de avocatură a intrat în corespondență cu oficiali guvernamentali pentru a primi garanții în legătură cu acest proces. Guvernul britanic a declarat că parlamentul are un ‘rol’ pentru ‘găsirea celei mai bune căi de urmat’, adaugă postul oficial britanic.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum să îți construiești casă pe un singur nivel cu doar 40 de mii de euro. Manopera și materialele sunt incluse, are dormitor, living room și bucătărie open space. Suprafața totală este de 60 mp
Capital.ro
Taxă triplată pentru șoferi. Se achită de la 1 Mai obligatoriu. Cine va plăti de trei ori mai mult
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Victor Ponta, mărturie emoționantă: Îmi cer iertare pentru marele păcat al trufiei și laudei de sine
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Sâmbăta Mare: Ce trebuie să faci înainte de Înviere?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul