Baconschi îi transmite ministrului de Externe că nu are voie să facă asemenea declaraţie din funcţia deţinută acum.
„Nu ai însă dreptul de a debita o asemenea prăpastie ca ministru de Externe în funcție. Chiar și în situațiile de coabitare. Pentru că tot ce spui în această calitate e perceput de opinia publică internațională ca afirmație statală, respectiv ca poziție oficială a României”, scrie Baconschi.
Schimbarea a două guverne în trei luni şi perspectiva suspendării şefului statului va crea probleme României atât în domeniul politicii externe, cât şi în cel economic.
„E clar că, pus în fața unei asemenea perspective, investitorul străin se reorientează, guvernele mai puțin favorabile României apasă pe accelerație, iar partenerii noștri din UE și NATO se pregătesc să pună România pe lista țărilor cu probleme durabile. Câtă vreme va deține portofoliul Externelor, dl Marga nu are voie să-și ia mandatul de la tandemul Crin Antonescu-Dan Voiculescu. Una e să ajungi criticat în Der Spiegel, cum i s-a întâmplat dlui Marga, și cu totul altceva să anunți, urbi et orbi, că reprezinți o țară cu instabilitate garantată”, arată Teodor Baconschi, într-un comunicat de presă dat publicităţii luni.
„Sper ca patriotismul dlui Marga să-și revină din comă. Domnia sa are datoria de a se comporta responsabil nu doar în zilele când e bine dispus, ci în fiecare secundă a exercitării funcției de șef al diplomației. Nu-i cerem mai mult, dar nu putem accepta mai puțin”, mai scrie prim-vicepreşedintele PDL.
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, consideră că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu ar putea avea „efecte benefice în repunerea în mişcare a energiilor ţării”, scrie Mediafax.
„România are nevoie de impulsuri noi, de politici noi şi de aceea recenta schimbare de guvern a fost oportună şi necesară. Schimbări profunde în politica românească de la această oră, pe direcţia la care vă referiţi, pot avea efecte benefice în repunerea în mişcare a energiilor ţării”, a spus Marga, într-un interviu pentru „România Liberă”, întrebat ce efect ar putea avea suspendarea şefului statului asupra politicii externe româneşti.
De asemenea, întrebat dacă optează pentru suspendarea lui Traian Băsescu înainte de alegerile parlamentare din toamnă, Marga a răspuns că noua majoritate parlamentară se preocupă să rezolve probleme concrete. „La această oră ne preocupăm să rezolvăm probleme foarte concrete”, a spus ministrul de Externe, care a arătat însă că va fi cu atât mai bine pentru România cu cât Crin Antonescu va ajunge mai repede preşedintele ţării. El a mai spus că „nu este exclus” ca acest lucru să se întâmple înainte de alegerile din 2014.