Guvernul lansează în dezbatere publică strategia de dezvoltare economică „România competitivă”

Guvernul prezintă, marţi, documentul ”România competitivă. Un proiect pentru o creştere economică sustenabilă”, document care a fost elaborat de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi care se doreşte o strategie de dezvoltare economică a ţării noastre pe termen mediu şi lung.
Filip Stan
05 iul. 2016, 05:30
Guvernul lansează în dezbatere publică strategia de dezvoltare economică

Elaborarea strategiei de dezvoltare a României a fost un obiectiv asumat de către guvernul lui Dacian Cioloş încă de la instalare. În programul de guvernare, Cabinetul Cioloş se angaja să realizeze „un plan de investiţii pentru următorii 10 ani, având consensul întregii clase politice”.

Strategia ”România competitivă” a fost elaborată de către Guvern cu sprijinul oferit de către Academia Română şi Banca Naţională a României. Marţi, rezultatul acestei colaborări va fi supus dezbaterii publice în cadrul unui eveniment ce va avea loc, la Palatul Parlamentului, sub patronajul preşedintelui Klaus Iohannis.

Alături de preşedinte şi de primul-ministru Dacian Cioloş, vor mai lua cuvântul vicepremierul Costin Borc, ministrul Mediului Cristiana Palmer, guvernatorul BNR Mugur Isărescu, economistul-şef a BNR Valentin Lazea şi Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române.

Citeşte şi: Dacian Cioloş: Proiectul de ţară va avea şi o componentă economică

”Evenimentul de lansare va fi urmat de o serie de consultări publice care îşi propun îmbunătăţirea documentului iniţial în vederea obţinerii consensului societal asupra ariilor prioritare şi a măsurilor concrete care trebuie întreprinse în vederea atingerii obiectivului de creştere economică sustenabilă”, a anunţat Guvernul, potrivit news.

Lansarea documentului va avea loc la o zi după ce Klaus Iohannis a anunţat, la finalul consultărilor cu liderii partidelor politice parlamentare, că a obţinut sprijinul acestora pentru elaborarea unui proiect de ţară în cadrul unui grup de lucru ce va funcţiona pe lângă Administraţia Prezidenţială.

„Este nevoie de un nou proiect de ţară pentru România, pentru România viitorului în UE. Acesta a fost mesajul meu către liderii cu care m-am întâlnit azi. Toţi au fost de acord să participe la elaborarea acestui nou proiect de ţară, un proiect post-aderare, care vine la 10 ani de când România a devenit membră a UE”, a spus Iohannis, la finalul consultărilor care au durat aproximativ o oră şi jumătate.

şeful statului a arătat că discuţia avută luni cu liderii partidelor parlamentare, cu premierul Dacian Cioloş şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu a fost „constructivă”, iar toţi liderii politici prezenţi şi-au asumat acest proiect propus de el. „Acest proiect poate să devină funcţional numai în situaţia în care este adoptat, aprobat, susţinut consensual. Din păcate, în România am avut destul de multe aşa numite proiecte de ţară, strategii, care nu au fost nici implementate, nici nu au dănuit, pentru că a lipsit consensul politic”, a continuat Iohannis.

Preşedintele a mai spus că acest proiect de ţară va ghida mersul României pentru viitorul mediu şi lung în UE, urmând a fi stabilit locul, rolul şi „nivelul de ambiţie” al României în UE.

La câteva ore după anunţul lui Iohannis, premierul Dacian Cioloş a precizat că strategia de dezvoltare economică pe care Guvernul o lansează marţi, va fi parte componentă pentru proiectul de ţară pe termen mediu şi lung, adăugând că partidele politice, societatea civilă şi mediul economic vor avea o bază de discuţie pentru proiectul de ţară.

”Strategia sau viziunea de dezvoltare economică pe termen mediu şi lung va fi parte componentă pentru  proiectul de ţară. Altfel spus, proiectul acesta de ţară coordonat de presedinţie, de domnul preşedinte, care va implica şi partidele politice şi alte instituţii cu rol în acest proces de gândire, va avea o abordare generală legat de ceea ce îşi propune România pentru anii următori”, a declarat premierul Dacian Cioloş, luni, la Parlament.

Prim-ministrul a precizat că acest proiect de ţară va avea şi o componentă economică. ”Ceea ce noi ne-am propus este ca discuţia pe această componentă economică să pornească de la acest document pe care îl vom prezenta mâine ( marţi – n.r.) şi pe care îl vom supune dezbaterii publice”, a spus premierul.

Cioloş a reamintit că, la începutul mandatului, Guvernul a anunţat dezbateri pe două teme majore: viziunea de dezvoltare economică a României şi România în Uniunea Europeană.

”Noi avem pregătite să lansăm aceste două dezbateri şi ceea ce domnul preşedinte a lansat acum, proiectul acesta de ţară, se leagă foarte bine de ceea ce noi, cumva făra să ştim, am anticipat la începutul mandatului. Guvernul va pune la dispoziţie ceea ce a lucrat până acum şi partidele politice, societatea civilă şi mediul economic vor avea o bază de discuţie”, a arătat premierul.

Cioloş a precizat că obiectivul e ca discuţia despre proiectul de ţară să fie lansat acum şi va fi concluzionată după alegerile parlamentare pentru a evita suprapunerea unui proiect de ţară cu campania electorală.

”În măsura în care partidele politice vor participa la acest proces, aşa cum au declarat astăzi, există toate şansele ca un astfel de proiect să fie acceptat de toată lumea”, a conchis premierul.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să știe toți românii care stau la curte, vești de ultimă oră. Nu vor mai avea voie să dea fructe și legume
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Borrell cere statelor UE să respecte mandatele de arestare ale CPI pentru Netanyahu și alții
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy