ISC anulează adresa fostului şef Constantin Grăjdan şi revine în dosarul „Trofeul Calităţii”

Inspectorarul de stat în Construcţii a cerut luni, printr-un document trimis instanţei supreme, anularea adresei semnate de fostul şef al instituţiei, Adrian Balaban-Grăjdan, şi reintroducerea ISC ca parte civilă în dosarul Trofeul Calităţii.
Romania TV
28 mai 2012, 14:12
ISC anulează adresa fostului şef Constantin Grăjdan şi revine în dosarul

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISC, Paul Racoviţă, instituţia a trimis luni la instanţa supremă un document în care invocă nerespectarea procedurilor interne în cazul adresei transmise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la 22 mai, în dosarul Trofeul Calităţii.

Racoviţă a precizat că ISC solicită anularea adresei semnate de Grăjdan şi, în consecinţă, reintroducerea Inspectoratului ca parte civilă în dosar.

Adresa trimisă luni de ISC a fost înregistrată la instanţa supremă şi, cel mai probabil, va fi luată în discuţie de magistraţi la următorul termen din dosar.

Inspectoratul de Stat în Construcţii a decis să retragă din instanţă adresa fostului şef Adrian Balaban Grăjdan  considerând că aceasta „nu are valabilitate juridică”.

Secretariatul General al Guvernului a solicitat, luni dimineaţă, conducerii interimare a Inspectoratului de Stat în Construcţii, să verifice de urgenţă dacă au fost respectate toate procedurile de formă şi de fond cu privire la adresa înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către această instituţie.

„De asemenea, Secretariatul General al Guvernului a solicitat ca, în funcţie de cele constatate, să se ia toate măsurile legale care se impun, inclusiv retragerea adresei către ICCJ.  Astfel, în cursul acestei după-amieze, ISC a comunicat Secretariatului General al Guvernului faptul că, în urma cercetărilor, s-a constatat faptul că adresa semnată şi asumată de către inspectorul general Constantin Adrian Balaban Grajdan, nu are valabilitate juridică, urmând a fi retrasă din instanţă„, informează un comunicat de presă al Guvernului.

Tot luni, Dorina Isopescu, fost şef al ISC în perioada 2005-2009, a fost audiată la Direcţia Naţională anticorupţie, în dosarul în care Adrian Balaban-Grăjdan este cercetat pentru favorizarea infractorului, fiind întrebată în legătură cu modul în care instituţia s-a constituit parte civilă în procesul Trofeul Calităţii.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Dorina Isopescu a arătat în faţa procurorilor anticorupţie că a înţeles să introducă Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) ca parte civilă în dosarul „Trofeul calităţii” doar după ce a analizat raportul întocmit în timpul anchetei de către expertul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Isopescu le-a spus procurorilor că iniţial ISC nu a dorit să se constituie parte civilă, dar după ce a văzut concluziile raportului expertului DNA care arătau că inspectoratul ar fi fost prejudiciat de faptele inculpaţilor din dosarul „Trofeul calităţii”, a admis ca instituţia să intre ca parte civilă în procesul penal, potrivit surse citate.

Întrebată de procuror dacă au existat la acel moment presiuni din partea anchetatori sau inculpaţilor din dosar, Isopescu ar fi arătat că nu au fost făcute presiuni, reafirmând că introducerea ISC în procesul penal s-a datorat exclusiv raportului expertului DNA.

Pe 24 mai, premierul Victor Ponta l-a eliberat din funcţie pe şeful ISC, Constantin Grăjdan, după ce, cu o zi înainte, Institutul ceruse retragerea ca parte civilă în dosarul „Trofeul Calităţii”, în care este inculpat Adrian Năstase.

Mai exact, ISC a depus un document, semnat de Grăjdan, prin care arăta că instituţia nu se constituie parte civilă în această cauză. Institutul indica raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calităţii în Construcţii”, în bugetul instituţiei nu a fost înregistrat vreun prejudiciu. Totodată, ISC a arătat că evidenţele contractelor cu instituţia nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil, cerând instanţei supreme să aibă în vedere şi raportul Curţii de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.

Ulterior, procurorii DNA au decis cercetarea lui Grăjdan pentru favorizarea infractorului.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmite de procurori, în 22 mai, Constantin-Adrian Balaban Grăjdan, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a procedurilor interne privind circuitul documentelor şi fără a avea avizul vreunei direcţii din ISC, a întocmit, a semnat şi a transmis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o adresă potrivit căreia renunţă, în numele instituţiei, la pretenţiile civile în dosarul „Trofeul calităţii”.

În acest dosar, aflat în faza recursului la instanţa supremă, Inspectoratul de Stat în Construcţii se constituise parte civilă încă din faza de urmărire penală.

„Împrejurările în care a fost emisă adresa respectivă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în cea de a doua zi de la numirea în funcţie a inspectorului general, în condiţiile în care acesta nu preluase oficial atribuţiile specifice funcţiei, termenul scurt în care a fost redactată şi trimisă la instanţă, lipsa avizelor direcţiilor de specialitate, lipsa unei opinii juridice din partea consilierului juridic căruia îi fusese repartizată cauza, lipsa unei fundamentări a cererii raportat la sentinţa prin care inculpaţii au fost obligaţi la despăgubiri către ISC) conturează ipoteza că învinuitul Constantin-Adrian Balaban Grăjdan a emis adresa în scopul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile inculpaţilor şi pentru a îngreuna cercetarea judecătorească”, au notat procurorii DNA în rechizitoriu.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Care este, de fapt, temperatura ideală în casă pentru a ne menține sănătoși. Mulți români fac o greșeală uriașă
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cum a izbucnit cel mai scurt război din istorie. Conflictul sângeros a durat numai 38 de minute
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai întâmplat din 2019
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Putin interzice adopția de copii ruși în țări unde tranziția de gen este legală
MediaFlux
LOVITURĂ PENTRU ROMÂNI! FACTURILE LA ENERGIE EXPLODEAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy