E-mail-urile lui Hillary Clinton: FBI recomandă NUP. Fosta Primă Doamnă a SUA nu va fi pusă sub acuzare

Biroul Federal de Investigații (FBI) a anunțat marți că și-a încheiat ancheta privind utilizarea de către Hillary Clinton, în perioada în care a fost secretar de stat, a unui server privat de email, și a transmis dosarul justiției, recomandând ca actuala candidată democrată la președinția SUA să nu fie urmărită penal, relatează Reuters, DPA și AFP, citate de Agerpres.
Iulian Tudor
05 iul. 2016, 17:26
E-mail-urile lui Hillary Clinton: FBI recomandă NUP. Fosta Primă Doamnă a SUA nu va fi pusă sub acuzare

UPDATE: Justiția americană nu o va pune sub acuzare pe candidata democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, pentru că a utilizat servere și o adresă de e-mail private în perioada în care s-a aflat la conducerea Departamentului de Stat, a anunțat miercuri ministrul Loretta Lynch, citată de AFP.

„Am acceptat recomandările unanime (ale FBI și procurorilor însărcinați cu ancheta), potrivit cărora ancheta derulată, timp de un an, este în prezent închisă și nu va declanșa punerea sub acuzare”, a menționat într-un comunicat Loretta Lynch.

Decizia justiției americane era așteptată, pentru că Loretta Lynch a atras atenția vineri că va respecta recomandările poliției federale și procurorilor implicați în anchetă, încercând astfel să înlăture orice suspiciune de amestec politic în acest dosar ultrasensibil, susceptibil să împiedice cursa spre Casa Albă a fostei Prime Doamne.

„Nu se impune urmărirea penală”, a declarat șeful FBI, James Comey, într-o conferință de presă, anunțând sfârșitul investigațiilor foarte sensibile efectuate de poliția federală, despre care s-a comentat că ar putea deraia cursa spre Casa Albă a lui Hillary Clinton.

Unele dintre email-urile trimise de fosta primă doamnă utilizând un server privat erau clasificate drept „secrete” și persoane rău intenționate au putut avea, teoretic, acces la ele, a precizat șeful FBI. Ea totuși „nu a avut intenția” de a încălca legea, potrivit lui James Comey. Concluziile anchetei FBI nu au făcut obiectul niciunei interferențe din partea Ministerului Justiției, a dat asigurări Comey.

Echipa de campanie a lui Hillary Clinton și-a exprimat „satisfacția” pentru recomandarea de marți a FBI de a nu se începe urmărirea penală în cazul candidatei democrate la președinție în dosarul email-urilor trimise de pe un server privat în perioada în care era secretar de stat, relatează AFP. Pe de altă parte, republicanii Donald Trump și Paul Ryan au criticat dur decizia, potrivit Reuters.

Hillary Clinton este candidată în alegerile prezidențiale de la 8 noiembrie, dar campania sa a fost afectată în ultimele luni de scandalul email-urilor profesionale trimise de pe un server privat în perioada în care a condus Departamentul de Stat (2009-2013). Ea a participat voluntar, sâmbătă, la o audiere de trei ore și jumătate la sediul FBI din Washington.

Citeşte şi Preşedintele american Barack Obama intră în campanie alături de Hillary Clinton

Ministrul american al justiției, Loretta Lynch, a dat asigurări vineri că va respecta recomandările FBI și ale procurorilor implicați în anchetă, încercând să excludă astfel orice suspiciune de interferență politică în acest dosar ultrasensibil.

Loretta Lynch a devenit obiectul unei polemici pentru că s-a întâlnit săptămâna trecută cu fostul președinte Bill Clinton, o întrevedere denunțată ca un aranjament ilegal de Donald Trump.

Fostul lider de la Casa Albă, al cărui avion s-a aflat lângă cel al ministrului justiției pe aeroportul din Phoenix, a urcat în aparatul de zbor al Lorettei Lynch pentru a discuta cu ea. Cei doi politicieni se cunosc de mult timp, notează AFP.

Ministrul a afirmat atunci că întâlnirea de pe pista aeroportului a fost una întâmplătoare și că discuția care a urmat nu a atins subiectul dosarului email-urilor private ale fostei prime doamne. Republicanii s-au folosit însă la maxim de acest moment, denunțând o inițiativă a lui Bill Clinton cel puțin stângace, dacă nu pur și simplu scandaloasă. „Întâlnirea dintre Bill și Loretta Lynch a fost probabil amorsată și dorită de Hillary!”, a scris vineri pe Twitter Donald Trump

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy