Cadre didactice universitare din Iaşi, trimise în judecată de DNA

Procurorii DNA Iași au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, mai multe cadre didactice universitare de la Universitatea "Petre Andrei", acestea fiind acuzate de fapte de corupție.
Iulian Tudor
07 iul. 2016, 09:28
Cadre didactice universitare din Iaşi, trimise în judecată de DNA

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Sorin Bocancea, la data faptelor rector al Universității „Petre Andrei’ din Iași, este acuzat de favorizarea făptuitorului, instigare la fals intelectual, în formă continuată și instigare la fals material în înscrisuri oficiale, Antonie Cristian Bocancea, la data faptelor profesor universitar doctor în cadrul aceleiași universități, este acuzat de aceleași fapte, iar în sarcina lui Mark Bucuci, la data faptelor lector universitar doctor în cadrul Universității „Petre Andrei’ din Iași, au fost reținute infracțiunile de favorizarea făptuitorului și fals intelectual, în formă continuată.

În același dosar au fost deferiți justiției, în stare de arest preventiv, Dan Florin Drugă, la data faptei avocat în cadrul Baroului Iași și prodecan al Facultății de Drept din cadrul Universității ‘Petre Andrei’ din Iași cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, și Dan Melinte, acuzat de complicitate la luare de mită.

Procurorii anticorupție arată în rechizitoriul întocmit în cauză că, în perioada decembrie 2015 — 3 iunie 2016, Dan — Florin Drugă, titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului și Drept Penal, prin intermediul lui Dan Melinte, a pretins de la un student suma de 18.900 lei în vederea promovării în anul al III-lea de studii, la unitatea de învățământ respectivă.

Studentul urma să fie promovat deși nu a susținut în fapt examenele aferente anilor anteriori de studii, nu s-a prezentat la cursurile obligatorii și nu a achitat taxele de școlarizare la termenele prevăzute în Regulamentul Universității ‘Petre Andrei’ din Iași.

„În acest context, la data de 6 iunie 2016, inculpatul Drugă Dan — Florin a primit cu titlu de mită, de la studentul respectiv, suma de 19.000 lei din care, pentru ‘ajutorul’ acordat, a remis ulterior inculpatului Melinte Dan 3.500 lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, se arată în comunicat.

De asemenea, în aceeași zi, Sorin Bocancea nu a predat organelor de urmărire penală, la solicitarea acestora, cataloagele aferente anului I de studii al Facultății de Drept din cadrul aceleiași universități, anul universitar 2014-2015, cunoscând faptul că aceste probe ar fi îngreunat situația juridică a inculpatului Drugă Dan Florin. Motivul pentru care Bocancea nu a predat cataloagele a fost acela de a împiedica și îngreuna cercetările în dosar.

În ziua următoare, inculpatul i-a determinat, în același scop, pe Mark Bucuci și Antonie Cristian Bocancea, cadre didactice în cadrul aceleiași instituții, să facă mențiuni false în ‘Catalogul pentru examene/verificări/colocvii’ pentru Anul I, prin care se atesta faptul că studentul respectiv obținuse note de trecere la șase materii, în condițiile în care acesta nu a susținut în fapt acele examene.

„În același context, la data de 06 iunie 2016, urmare a faptului că procurorii anticorupție au solicitat reprezentanților Universității Petre Andrei din Iași mai multe cataloage, inculpata Zaharia Ana Liliana, în calitate de secretar șef al Facultății de Drept din cadrul Universității Petre Andrei din Iași, a introdus fără drept date în sistemul informatic al instituției respective de învățământ. Concret, aceasta a inserat în situația școlară a aceluiași student, aflată în baza de date informatizată a facultății pentru anul I de studii, date necorespunzătoare adevărului și anume faptul că acesta a obținut creditele aferente promovării examenelor la mai multe discipline”, spun procurorii.

Potrivit comunicatului, anchetatorii au încheiat cu Ana Liliana Zaharia un acord de recunoaștere a vinovăției, cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals informatic, aceasta recunoscându-și fapta reținută în sarcina sa și arătând că este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv un an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Iași, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Direcției Generale Anticorupție.

DailyBusiness
Ilie Bolojan este noul lider PNL. Ce înseamnă asta pentru clasa politică
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Capital.ro
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Cine e BOGPR, magnatul din spatele lui Călin Georgescu. Legătura cu Nicolae Guță
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Prima reacție a lui David Popovici după turul I al alegerilor prezidențiale. Mesajul transmis de sportiv pentru tineri
Cancan.ro
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
StirileBZI
Guvernul ar putea să scadă facturile românilor la căldură! Peste două treimi dintre români ar fi de acord
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Furtul de unt în Rusia scoate la iveală efectele inflației galopante
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, DAT AFARĂ din PARTID! Șocant de a FĂCUT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro