O lege care a intrat în vigoare marți în Ungaria autorizează reconducerea spre frontieră, în special cea sârbă, a migranților arestați pe o rază de opt kilometri pe teritoriul ungar. La rândul lor, croații au instalat săptămâna trecută un gard metalic la Batina (est), pe un pod peste Dunăre, frontiera naturală cu Serbia.
Sute de mii de migranți ce folosesc ruta balcanică au tranzitat Serbia între 2015 și începutul lui 2016. Însă acest aflux a fost întrerupt în martie, după decizia mai multor țări de a-și închide frontierele.
Citat de mass-media sârbe, ministrul muncii Aleksandar Vulin a cerut joi convocarea de ”urgență a unei reuniuni a serviciilor de securitate, pentru a fi examinate mijloacele care să protejeze teritoriul Serbiei, dat fiind comportamentul vecinilor săi”. Vulin și-a exprimat ”îngrijorările legate de majorarea substanțială a numărului de migranți” în Serbia, informează Agerpres.
Citeşte şi CRIZA IMIGRANŢILOR. Poliţia ungară închide principalul punct de trecere de la frontiera cu Serbia
Potrivit lui Aleksandar Vulin, 334 de migranți, dintre care mulți sunt refugiați care fug de conflictele și sărăcia din Orientul Mijlociu (OM), au fost înregistrați în noaptea de miercuri spre joi venind dinspre Bulgaria și alte 158 de persoane dinspre Macedonia. El și-a exprimat temerea că sârbii ar putea rămâne ”singuri în a gestiona criza migrației”. ”Mi se pare că al nostru comportament uman față de migranți este perceput ca o slăbiciune a noastră și din acest motiv am cerut organizarea acestei reuniuni”, a adăugat Vulin.
Mai multe sute de migranți intră în fiecare zi în Serbia, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiați (UNHCR). ‘