Accident cu şapte răniţi la iaşi. „De la fața locului au fost preluați șase pacienți, unul a refuzat să meargă la spital. Dintre aceștia doi sunt bărbați, patru sunt femei. Cinci victime au fost aduse la UPU Spitalul Sfantul Spiridon iar una a fost transferată la Spitalul de Neurochirugie. Pacienții prezintă contuzii, unul dintre ei are o plagă fesiera. Victimile sunt încă în evaluare, se va stabili ulterior dacă prezintă și leziuni care să necesite o intervenție chirurgicală.” a declarat Diana Cimpoeșu medic șef UPU SMURD Iași, pentru Ziarul de Iaşi.
Femeia aflată la volanul mașinii Volkswagen este începătoare. Aceasta se afla in autoturism impreuna cu sotul si o alta tinara. In momentul in care intentiona sa intre in parcarea de la Egros, ea a povestit politistilor ca masina s-a accelerat deodata si s-a speriat. Aceasta a tras de volan dreapta, a mai parcurs 30 de metri, apoi s-a urcat in viteza pe trotuar si a izbit violent un stilp si doua banci pe care se aflau un grup de tineri care serveau pizza in asteptarea unui mijloc de transport.