„Susţin iniţiativa lui MRU de alcătuire a unei platforme care să reunească dreapta liberală din România. În condiţiile ascensiunii stângii, favorizate de abandonarea PNL în braţele cuprinzătoare ale PSD, e nevoie de o opoziţie democratică solidă, care să adune toate energiile sănătoase ale naţiunii”, scrie Preda pe blogul său.
În opinia sa, este evident că „sensibilităţile de dreapta sunt subreprezentate în acest moment în spaţiul public şi că momentul mobilizării lor nu poate întârzia prea mult”.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, la B1 Tv, că se gândeşte să constituie o asociaţie, care s-ar putea numi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, el opinând totodată că este nevoie de o regrupare a dreptei în jurul câtorva principii pe care le poate exprima o platformă comună.