„Ieri am luat decizii majore privind întărirea NATO. Pe baza acestor decizii, strategia NATO ar trebui să devină mai coerentă pentru creșterea stabilității, mai ales în vecinătatea apropiată. Un astfel de efort ar trebui să ofere posibilitatea partenerilor noștri să se apere singuri și să asigure securitatea popoarelor lor prin intermediul scopurilor și instituțiilor democratice. Partenerii noștri estici, în special Georgia, Ucraina și Republica Moldova, necesită ajutor susținut. NATO ar trebui să reevalueze constant suportul oferit în domenii precum reformele legate de apărare și securitate și să întărească sectoarele vulnerabile, inclusiv domeniile cibernetic și energetic. Cerem ca în acest caz contribuția acestor parteneri la eforturile internaționale să proiecteze stabilitatea prin intermediul participării la misiuni și operații conduse de Alianță”, a spus șeful statului, citat de Agerpres.
El a amintit că la granița sudică a NATO crizele din Siria, Irak și Libia generează multiple amenințări la adresa securității. Șeful statului a arătat și că Daesh este o amenințare serioasă la adresa securității internaționale.
Iohannis a subliniat că activitatea NATO în Marea Egee a adus plus valoare eforturilor internaționale privind gestionarea crizei migranților și o cooperare practică între Alianță și UE.
„Credem că există potențial semnificativ pentru cooperarea NATO-UE în domeniul maritim în Mediterana Centrală și lângă. Aprofundarea relațiilor NATO-UE în alte domenii cheie, precum combaterea amenințărilor hibride, apărarea cibernetică, comunicațiile strategice, lupta împotriva terorismului și intensificarea cooperării și coordonării în cadrul exercițiilor vor aduce substanță. Acestea pot face parteneriatul NATO-UE unul cu adevărat strategic”, a spus Iohannis.
El a conchis că pentru a aborda eficient amenințările din vecinătate, atât în est, cât și în sud, este nevoie de cooperare la granițe cu partenerii, încurajând în același timp asumarea la nivel local și acceptarea eforturilor Alianței, precum și o mai mare sinergie și cooperarea cu organizațiile internaționale și regionale.