Perchezițiile de desfășoară la 28 de locații din Prahova și una din județul Brașov, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.
Din cercetări, a reieșit că persoanele bănuite ar fi beneficiat abuziv de fonduri publice, sumele obținute fiind transferate într-un circuit comercial fictiv. Ulterior, banii erau retrași numerar și introduși în circuitul civil. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin aceste plăți nelegale se ridică la peste 3.200.000 de lei.
De asemenea, una din persoanele bănuite ar fi acordat în 207 cazuri plăți cu titlu de ajutoare de urgență fără a fi întocmit documentația aferentă și, prin contracte întocmite abuziv, a trecut mai multe bunuri în patrimoniul societăților pe care le controla, cauzând un prejudiciu de peste 770.000 lei.
Tototdată, în perioada 2010 – 2015, bănuiții ar fi creat un circuit financiar fictiv în vederea reducerii bazei de impozitare a sumelor datorate bugetului de stat. În fapt, persoanele în cauză, prin intermediul mai multor societăți comerciale, ar fi efectuat operațiuni bancare constând în emiterea, înregistrarea și declararea la autoritățile fiscale de facturi, avize și borderouri, în care erau înscrise operațiuni comerciale care în realitate nu aveau loc. Prin acest fapt, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproape 2.200.000 de lei. Sumele rulate prin circuitul fictiv și care constituie produsul infracțiunii de spălare a banilor se ridică la aproape 4.800.000 de lei, se mai arată în comunicatul Poliţiei.