Remus Borza a declarat la ieșirea din sediul DNA că este vorba de două contracte demarate în urmă cu 15 ani, cu o valoare de aproximativ 500 milioane euro, aici fiind inclusă și retehnologizarea Porților de Fier I.
El a spus că aceste contracte au afectat „dramatic” Hidroelectrica, deoarece compania a înregistrat un prejudiciu de un miliard de euro prin acordarea de lucrări prin încredințare directă, fără a se recurge la o procedură transparentă de licitație.
„În perioada 1997-2012, o singură centrală s-a retehnologizat prin procedura de licitație. Mă refer la Lotru-Ciunget, o centrală de 510 MW, la care prețul retehnologizării a fost de 113.000 euro/MW. La Porțile de Fier II, în care am fost audiat astăzi ca martor, prețul retehnologizării a fost de 12 ori mai mare, de 1,3 milioane euro/MW. Diferența între Lotru-Ciunget și PF II este un contract atribuit prin licitație publică — Lotru-Ciunget, contract cu încredințare directă — Porțile de Fier II”, a spus Borza.
În opinia sa, responsabil pentru această situație este un consorțiu de firme care a beneficiat, în perioada 2007-2010, de lucrări cu încredințare directă de la Hidroelectrica în detrimentul companiei de stat.
El a mai spus că firmele românești, precum UCM Reșița, Energomontaj, Hidroserv, care au construit sistemul energetic național, au fost discriminate după 1990 și au devenit indezirabile la acordarea de contracte publice, fiind preferate firme străine.
Remus Borza a adăugat că omul de afaceri Bogdan Buzăianu este „omniprezent” în aceste contracte de retehnologizare de la Hidroelectrica, fiind responsabil și de starea de degradare de la UCM Reșița.