UPDATE: Autorul jafului armat comis în urmă cu o săptămână într-o bancă din municipiul Bistrița este din localitate și este cunoscut cu antecedente penale atât în țară, cât și în Italia.
Mai mult, acesta a fost eliberat recent din penitenciar, potrivit informațiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Alexandra Vereșezan.
„Autorul jafului de la unitatea bancară din municipiul Bistrița, săvârșit în data de 5 iulie 2016, a fost reținut de polițiști. În timpul intervenției a avut loc un schimb de focuri de armă între autor și polițist, iar unul dintre polițiști a fost rănit în braț, fiind transportat la spital pentru examinare. Cel în cauză este cunoscut cu antecedente penale atât în România, cât și în Italia, fiind recent eliberat din penitenciar„, a spus Vereșezan.
Surse judiciare spun că suspectul se numește Dorin Sima, are 35 ani, iar în anul 2003 a fost arestat după ce a fost implicat în uciderea unui taximetrist din Satu Mare.
Autorul jafului de la banca din Bistriţa a fost prins, marţi, de oamenii legii. Au fost scene uluitoare într-un bloc din oraş. S-au tras focuri de armă, iar un poliţist a fost rănit la braţ în timpul intervenţiei. Potrivit unor surse din Poliţie, citate de Mediafax, infractorul a fost prins şi reţinut în apartamentul prietenei sale din zona Subcetate a Bistriţei.
În zonă, traficul a fost blocat, iar cozile de maşini se întind pe sute de metri.
Un atac armat a avut loc, la începutul lunii iulie, la o sucursală Raiffeisen din Bistriţa. Hoţii au jefuit banca şi i-au ţinut ostatici pe angajaţi.
Citeşte şi ATAC ARMAT la o bancă din Bistriţa. Angajaţii au fost ţinuţi ostatici
Pe data de 6 iulie, un suspect în legătură cu jaful armat de la bancă a fost prins la Vama Siret şi audiat de poliţişti ore întregi, informează România TV. Bărbatul cu dublă cetăţenie română-ucraineană voia să părăsească România, însă a fost reţinut de oamenii legii şi audiat mai multe ore. El nu era, însă, omul care a jefuit banca, ameninţând lumea din interior cu o armă, întrucât purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, Sorin Corlățean, a declarat că nu a fost încă identificată o persoană care să fie suspectată de săvârșirea acestei fapte.