Reşedinţa unui fost preşedinte, scoasă la vânzare. Cât costă şi unde se află GALERIE FOTO

Un miliardar a pus ochii pe fosta reşedinţă a preşedintelui american Ronald Reagan. Aceasta se află în Bel-Air şi a fost scoasă la vânzare cu preţul de 15 milioane de dolari.
Sânziana Stancu
13 iul. 2016, 11:45
Reşedinţa unui fost preşedinte, scoasă la vânzare. Cât costă şi unde se află GALERIE FOTO

Miliardarul Jerry Perenchio este cel despre care se spune că ar fi cumpărat deja reşedinţa care a aparţinut cuplului prezidenţial Ronald şi Nancy Reagan.

Listată pe Realtor.com, reşedinţa din Cloud Road, nr.668, apare ca fiind vândută în data de 23 iunie cu suma de 15 milioane de dolari.

Potrivit Los Angeles Times, fostul CEO al Univision, miliardar, om de afaceri şi, totodată, filantrop, A. Jerrold „Jerry” Perenchio, care a activat în conducerea fundaţiei Ronald Reagan Presidential, a cumpărat proprietatea construită în 1954, în urma unei tranzacţii off-market. 

Citeşte şi MESAJUL lui Obama după moartea lui Nancy Reagan, fosta primă doamnă a SUA

Reşedinţa are două nivele, 17 încăperi şi se întinde pe o suprafaţă de 1,29 acri (0,522 hectare). Este înconjurată de un teren cu gazon, mărginit cu copaci şi alte tipuri de vegetaţie şi dispune de o piscină generoasă.

Fostul cuplu prezidenţial s-a mutat în reşedinţă, 1988, când Reagan urma să îşi încheie cel de-al doilea mandat prezidenţial . A fost cel de-al 40-lea preşedinte al SUA. Amândoi au locuit în această reşedinţă, până la sfârşitul vieţilor lor. Ronald a murit în 5 iunie 2004, la 93 de ani, iar Nancy, în 6 martie 2016, la 94 de ani.

 

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Se schimbă vremea în România: un ciclon cu temperaturi scăzute și furtuni puternice ajunge în țara noastră
Capital.ro
Proprietarii de apartamente sunt obligați. Trebuie să plătească. Se anunță asociația de proprietari
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Cu procură sau fără? Ce obligație au șoferii la aceste vămi
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet
Capital.ro
Amendă dacă nu ai acest aparat în mașină. Este obligatoriu pentru șoferi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Sms Candidat al Partidului Democrat, Kamala Harris Se Apropie de Donald Trump în Sondaje
MediaFlux
BANI ÎN PLUS pentru 3 milioane de pensionari. Care va fi CEA MAI MICA pensie
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!