„Nu este deloc adevărat” (ştirea difuzată de postul NHK și agenția de presă Kyodo referitoare la intenția de abdicare a împăratului Akihito – n.r.), a declarat miercuri seară un înalt responsabil al Casei imperiale japoneze, Shinichiro Yamamoto, potrivit Agerpres.
Canalul public NHK a provocat miercuri o surpriză atunci când a anunțat că suveranul în vârstă de 82 de ani ar dori ca în câțiva ani să cedeze locul său prințului moștenitor Naruhito și că acesta din urmă susține demersul tatălui său. Agenția de presă Kyodo a difuzat o știre similară.
În legea actuală privind Casa imperială japoneză, act normativ care reglementează statutul juridic al împăratului, nu este prevăzut mecanismul legal al abdicării, astfel că ar fi necesară revizuirea acestui text în cazul în care Akihito ar dori să renunțe la tron. În Japonia nu a avut loc nicio abdicare în ultimii 200 de ani.
Analiștii politici estimează că informația difuzată miercuri de NHK și Kyodo nu a avut la bază surse de încredere.
Premierul japonez Shinzo Abe a refuzat joi să se pronunțe, invocând caracterul sensibil al acestei chestiuni, la fel cum a fost și cazul purtătorului de cuvânt al executivului japonez, Yoshihide Suga.
Akihito, aflat pe tronul Japoniei de 27 de ani, a fost diagnosticat în acest an cu gripă. Născut în 1933, el i-a urmat la domnie lui Hirohito, iar moștenitorul său este prințul Naruhito, în vârstă de 56 de ani.