Miercuri a început Bookfest. Bernard Pivot a deschis târgul de carte

Celebrul jurnalist francez Bernard Pivot va da un test de scriere în limba franceză oaspeţilor de la Bookfest, în timp ce admiratorii lui Houellebecq se pot întâlni cu acesta la acelaşi eveniment, ce include şi lansări de noi titluri de Djuvara, Cărtărescu şi Liiceanu, între 30 mai- 3 iunie.
Romania TV
29 mai 2012, 18:21
Miercuri a început Bookfest. Bernard Pivot a deschis târgul de carte

Cea de a VII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, organizată de Asociaţia Editorilor din România sub egida Federaţiei Editorilor din România se va desfăşura în pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5 din complexul expoziţional Romexpo. Respectând tradiţia creată prin invitarea unei ţări la fiecare ediţie, Bookfest se bucură în 2012 de participarea Franţei ca oaspete de onoare. Standul ţării invitate va fi amenajat în pavilionul C3, aici urmând să aibă loc evenimentele anunţate de Ambasada Republicii Franţei şi Institutul Francez.

Iubitorii cărţii care vor veni la Bookfest pe 30 şi 31 mai îi vor putea întâlni la evenimentele de lansare pe Horia-Roman Patapievici şi Mircea Cărtărescu. În următoarele zile, vor avea ocazia de a-i revedea şi asculta pe Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu şi Lucian Boia, la prezentările volumelor pe care cunoscuţii autori le vor lansa în cadrul programului Bookfest.

Din partea ţării invitate, şi-au conifrmat prezenţa la întâlnirea cu vizitatorii Bookfest 2012 producătorul şi moderatorul de emisiuni culturale Bernard Pivot, autorii Michel Houellebecq, Nedim Gürsel, Sylvie Germain, Yasmina Khadra şi Yann Apperry, editorul Jean Mattern (responsabilul cu literatura străină al Editurii Gallimard) şi academicianul Dominique Fernandez (autorul volumului „Rapsodia română”).

Scriitoarea Sylvie Germain va veni pe 31 mai în faţa publicului pentru o sesiune de întrebări şi răspunsuri, iar Bernard Pivot îi va provoca pe vizitatorii standului internaţional la un test de scriere după dictare în limba franceză. Tot pe 31 mai, Bernard Pivot va fi prezent la o degustare de vinuri româneşti, ocazie cu care îşi va prezenta volumul „Dictionnaire amoureux du vin”, iar pe 2 iunie va intra într-un dialog cu Luiza Vasiliu (Dilema Veche) şi Horia-Roman Patapievici.

Vineri, 1 iunie, şi sâmbătă, 2 iunie, publicul Bookfest va avea întâlnire la standul Franţei cu scriitorul Michel Houellebecq. Cunoscutul autor al „Particulelor elementare” va fi prezent în faţa vizitatorilor pentru o discuţie moderată de Mihaela Dedeoglu (RFI România) şi Matei Martin (Dilema Veche) şi va participa la o sesiune de întrebări şi răspunsuri, urmată de o sesiune de autografe.

Grupul Humanitas vine la Bookfest cu noi titluri ale unor autori vedetă precum Mircea Cărtărescu şi Neagu Djuvara, dar şi cu o nouă traducere a romanului „Tunelul” de Ernesto Sabato.

Astfel, printre volumele care vor fi lansate de către grupul Humanitas la Bookfest se numără „Spectacolul rezonanţei. Eseuri, evocări, sinteze”, de Dinu Pillat, „Aromânii. Istorie. Limbă. Destin” (coordonat de Neagu Djuvara) şi „Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut, din preajma dramaticei noastre capitulări” de Neagu Djuvara, „Ochiul căprui al dragostei noastre”, de Mircea Cărtărescu, şi „Estul naivităţilor noastre. Oare ne putem apăra prin cuvinte?”, de Gabriel Liiceanu.

Dan C. Mihăilescu revine, de asemenea, în atenţia publicului cu volumul „I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii” , pentru a reveni, ca autor, alături de nume precum Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Tania Radu, Mircea Cărtărescu şi Ioana Nicolaie, în deliciasa antologie „Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete”.

Grupul Humanitas va lansa, de asemenea, două titluri în memoria lui Mircea Ivănescu: „Cele mai frumoase poezii” de Mircea Ivănescu şi „Măştile lui M.I. Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu”.

În ceea ce priveşte traducerile, grupul Humanitas va prezenta, la Bookfest, titlul „Marea casă” de Nicole Krauss şi „Tunelul” de Ernesto Sabato (în colecţia „Raftul Denisei”).

Polirom lansează la Bookfest seria de autor „Andrei Oişteanu”, cu un prim volum – „Grădina de dincolo. Zoosophia. Comentarii mitologice şi Imaginea evreului în cultura română”, dar şi volumul de poezie „Petrecere la Montrouge” şi romanul „Sexagenara şi tânărul” (ediţia a II-a revăzută) de Nora Iuga.

De asemenea, Polirom mai prezintă, la târg, cele mai noi volume din seria de autor „Aurora Liiceanu” – „Cuvinte încrucişate”, „Rănile memoriei. Nucşoara şi rezistenţa din munţi” (ediţie nouă) -, alături de „Opere II. Proză” de Gellu Naum.

La standul editurii se vor mai regăsi titluri noi apărute în seriile de autor Polirom: „Cartea fiului”, din seria de autor Norman Manea, „O zi din viaţa mea fără durere”, din seria de autor Marta Petreu, „Monologul polifonic”, din seria de autor Nicolae Steinhardt.

Fanii cărţilor lui Chuck Palahniuk vor găsi la standul editurii cel mai recent roman al său tradus în limba română – „Blestemaţi”, în timp ce fanii filmelor lui Emir Kusturica, unul dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani, vor putea achiziţiona autobiografia acestuia – „Unde sînt eu în toată povestea asta?”. De asemnea, la stand vor mai fi prezente „Hollywood”, un nou roman al lui Charles Bukowski apărut în traducere la Polirom, romanele „În Ţara lui Dumnezeu” şi „Spovedanie la Tanacu”, de Tatiana Niculescu Bran, precum şi noi titluri apărute în colecţia Top 10+, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale Polirom, ce vor putea fi achiziţionate cu 20% reducere. C

Cum Michel Houellebecq este unul dintre invitaţii speciali ai acestei ediţii Bookfest, cărţile sale apărute la Polirom nu puteau lipsi de la stand: „Platforma”, „Posibilitatea unei insule”, „Particulele elementare”, „Harta şi teritoriul”, „Extinderea domeniului luptei”.

Editura All revine la Bookfest cu „Nepovestitele trăiri ale templierilor români”, cartea a II-a de Adrian Voicu, dar şi „Rătăciri” de Horaţiu Mălăele. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Margareta Pâslaru, Lucian Croitoru, Mihaela Bilic sunt doar câţiva dintre autorii pe care cititorii îi pot întâlni la standul editurii Curtea Veche, iar printre titlurile noi se numără: „Jamie, ministrul hranei sănătoase”, de Jamie Oliver, „Viscolul”, de Vladimir Sorokin, „Prieten drag, tovarăş al răposatului”, de Andrei Kurkov, „Eu şi Timpul”, de Margareta Pâslaru, şi „În apărarea pieţelor”, semnat de Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR.

Pentru fiecare 50 de lei investiţi în cărţile editurii Curtea Veche, cititorii vor primi un talon pentru o tombolă specială.

Pentru Salonul Internaţional de Carte Bookfest, editura Art a pregătit numeroase surprize şi noutăţi, atât pentru adulţi – „Maus”, de Art Spiegelman, „Cuba continuă”, de Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu, „Jazz”, de Toni Morrison, „Corespondenţa”, de James Joyce, cât şi pentru copii – cum ar fi cel mai nou volum al seriei „Jurnalul unui puşti”, de Jeff Kinney, „Alice în Ţara din Oglindă”, de Lewis Carroll, „Pulbere de stele”, de Neil Gaiman.

La această ediţie a târgului Bookfest editura Nemira prilejuieşte întâlniri cu scriitorul Nedim Gürsel, unul dintre invitaţii de onoare ai Franţei la această ediţie a târgului, şi scriitorii români Dan Şanta şi Ana-Veronica Mircea.

Romanul „Fiicele lui Allah”, scris de Nedim Gursel, autor de origine turcă stabilit în Franţa, va fi lansat sâmbătă, pe 2 iunie, la standul Institutului Francez. Romanul se bazează pe credinţa păgână pre-islamică referitoare la originea femeilor, considerate a fi îngeri şi, totodată, fiicele lui Allah. Cartea a stârnit controverse în Turcia şi i-a adus autorului un proces.

Scriitoarea Ana-Veronica Mircea, cunoscută de cititori ca traducătoarea multor cărţi SF de succes, îşi lansează cartea de povestiri „Floarea de loldilal” şi Dan Şanta îşi va lansa romanul „Genunea cu îngeri”, sâmbătă.

La standul Nemira, cititorii vor găsi peste 700 de titluri, o reducere generală de 25% pentru orice carte cumpărată, alături de alte oferte speciale: 2+1 cadou, cărţi la 5 şi 10 lei şi zeci de pachete cu cărţi cadou. În plus, cu prilejul târgului Bookfest, editura Nemira lansează o campanie de încurajare a lecturii în rândul celor tineri, oferind o reducere de 35% pentru orice carte cumpărată elevilor şi studenţilor. Ca semn de preţuire pentru interesul lor faţă de carte, toţi tinerii cititori vor primi o diplomă de premiant Nemira.

În seara primei zile de Bookfest, miercuri, între orele 20.30 şi 23.30, salonul se mută la sediul Fundaţiei Löwendal, unde vor avea loc lecturi cu ocazia Nopţii Literaturii Europene. Eveniment internaţional, Noaptea Literaturii Europene, a cărei ediţie din 2011 s-a desfăşurat în 20 de oraşe din 16 ţări, are trei elemente-cheie: literatură contemporană citită de personalităţi din diferite domenii în spaţii atipice special selectate pentru o anumită noapte din an. Pe 30 mai 2012, are loc la Bucureşti prima ediţie a Nopţii Literaturii, în organizarea a zece institute culturale membre ale clusterului EUNIC şi sub coordonarea Institutului Cultural Român.

Lecturilor li se vor adăuga performance-uri şi concursuri cu premii în cărţi. Printre numele sonore ale Nopţii Literaturii Europene: Julian Barnes în lectura scriitorului, traducătorului şi publicistului Radu Paraschivescu; Fernando Pessoa, dar şi poetul spaniol Antonio Gamoneda citiţi de traducătorul său în limba română, poetul Dinu Flămând; polonezii Sławomir Mrożek, Olga Tokarczuk şi Andrzej Stasiuk, Ryszard Kapuściński citiţi de Matei Martin, Mihaela Dedeoglu, Luca Niculescu şi Ion Ioniţă; poeme de Wisława Szymborska, laureată a premiului Nobel în 1996, în lectura jurnalistului şi poetului Emil Hurezeanu; fragmente din opera scriitorului şi omului politic Václav Havel interpretate de cineastul Hanno Höfer; proza lui Roberto Bolaño cu vocea poetului Ciprian Măceşaru; Dominique Fernandez citind, alături de actorul Marius Manole, fragmente din „Rapsodia Română”; Nedim Gürsel prezentând pasaje din romanul său „Fiicele lui Allah” (alături de Iulia Badea-Gueritée); Matei Florian, Adina Rosetti, Petre Barbu – în lectura lui Filip Florian; Dan Lungu citind din Ovidiu Nimigean, Ciprian Măceşaru şi Octavian Soviany; Irina-Margareta Nistor citind din autorii belgieni francofoni Amélie Nothomb şi Marguerite Yourcenar. De pe afiş nu lipsesc Orhan Pamuk, Salman Rushdie, Magda Szabó, Ian McEwan, José Saramago.

În pavilionul C3 de la Romexpo, cartea se va întâlni în fiecare zi cu filmul de artă. Prin formula „Cinema după carte”, Bookfest le lansează anul acesta vizitatorilor invitaţia de a viziona, gratuit, pelicule cinematografice având la bază scenarii adaptate după opere ale unor cunoscuţi autori francezi. Pintre producţiile anunţate se află şi filmul realizat după volumul „Particulele elementare” al lui Michel Houellebecq.

Conexiunea dintre literatură şi film va fi şi tema dezbaterii pe care revista Observator Cultural o va organiza pe 31 mai, în seria de evenimente Formula 3. Tot pe 31 mai, Asociaţia Editorilor din România va aduce în centrul atenţiei statutul editorului de carte în România şi în Europa, într-un eveniment la care sunt invitaţi reprezentanţi ai unor edituri din România, Polonia şi Franţa.

Cea de-a VII-a ediţie a Salonului Internaţional al Cărţii Bookfest va reuni într-un spaţiu ce depăşeşte 4.000 de metri pătraţi. Vizitatorii salonului vor avea intrarea liberă, accesul făcându-se după următorul program: pe 30 şi 31 mai (miercuri şi joi), între 10.00 şi 20.00, pe 1 şi 2 iunie, între 10.00 şi 21.00, iar pe 3 iunie, între 10.00 şi 20.00.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest este o manifestare de tradiţie organizată în fiecare an de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, cea mai importantă confederaţie patronală din mediul editorial românesc. Bookfest s-a impus în spaţiul cultural ca un eveniment care promovează lectura şi accesul consumatorilor de carte la produsele editoriale de calitate.

Asociaţia Editorilor din România a fost înfiinţată în 1991 cu misiunea de a reprezenta interesele editorilor şi de a promova valorile culturii universale. AER îşi propune să promoveze lectura produselor editoriale de calitate şi scrisul, să uşureze accesul cititorilor la carte din punct de vedere material şi informaţional, contribuind astfel la o liberă circulaţie a ideilor, precum şi la integrarea culturii şi limbii române în circuitul mondial de valori.

DailyBusiness
Vortex polar în România! ANM anunță prognoza meteo până pe 9 decembrie 2024
Spynews
El este polițistul care a murit în Timiș. Flavius avea 21 de ani și a fost găsit fără suflare de un coleg
Bzi.ro
Fosta vedetă din România a ajuns fără dinți în gură! Cerșește în Anglia și își reneagă familia!
Fanatik.ro
Wizz Air, surpriză mare pentru români. Se vor putea bucura de acest lucru, la un preț mai mic de 3 euro
Capital.ro
Statul returnează banii. Decizie obligatorie în România. Cine primește banii înapoi de la Guvern
Playtech.ro
Fiica lui Adi Minune, gravidă la două luni de la divorț? Karmen, mesaj direct: „Lăsați-mă să fac ce vreau”
DailyBusiness
Se dau 44.000 de euro GRATIS. Ce dosar trebuie să depui
Adevarul
Semnul demenței care se vede când urci scările. Tendința care ar trebui să dea de gândit
wowbiz.ro
Ce a trăit Raluca Pastramă alături de Ibrahim Ibru! Motivul pentru care s-a căsătorit cu el, deși a știut de la început că face o greșeală: „M-am simțit dorită. Cu Pepe nu am simțit niciodată dragoste extraordinară”
Spynews
Mihaela Borcea, primele declarații despre cererea în căsătorie! Când are loc nunta și cum arată inelul pe care l-a primit de la Sorin
Spynews
Temperaturile extreme au făcut primele victime în România. Doi bărbați au murit de frig în Harghita
Evz.ro
Atacurile cibernetice sunt mai frecvente ca niciodată. Escrocii folosesc ingineria socială
Ego.ro
După ce ar fi gafat cu Marica, Ioana Tamaș și-a expus trupul perfect! Imaginile cu ea arată de ce nu i-aputut rezista fostul tricolor
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
kanald.ro
Un polițist din Timiș, în vârstă de doar 21 de ani, a decedat la serviciu. Tânărul a fost găsit inconștient în toaleta secției
Cancan.ro
Vedeta care a sărăcit după un mare scandal! Acum locuiește la o fermă unde crește capre și cultivă legume
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Proprietarii de case din România sunt obligați. Trebuie neapărat să ceară personal
StirileBZI
De ce se aprinde becul roșu de la congelator: Care sunt cele mai frecvente cauze și ce poți face
Prosport.ro
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
stirilekanald.ro
VIDEO El este polițistul care a murit chiar în secție! Flavius avea doar 21 de ani. Care este cauza decesului: „Un om tânăr, muncitor, mereu dornic să înfrunte provocările”
substantial.ro
Noul mecanism de raportare în România vizează conținutul ilegitim de pe rețelele sociale
MediaFlux
Incineratorul Repsan Energy Oarja, închis de autorități după o descindere de proporții! Bomba ecologică a fost oprită și destructurată
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Time Out a numit cele mai neglijate destinații turistice din Europa de vizitat în 2025. Un oraș din România este pe locul 9