Fostul atacant Andrei Șevcenko, câștigătorul Balonului de Aur în 2004, a preluat conducerea selecționatei de fotbal a Ucrainei.
Fostul fobtbalist de la AC Miln a semnat cu Federația ucraineană de fotbal un contract de doi ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă doi ani.
Șevcenko refuzase acest post în noiembrie 2012, la doar câteva luni după retragerea sa din activitatea sportivă. De data aceasta, Andrei Șevcenko a primit provocarea și va conduce campania de calificare pentru Cupa Mondială 2018. Din staff-ul său va face parte și italianul Mauro Tassotti, fostul său coechipier de la Milan, precizează sursa citată.