Sentinţă definitivă. Fostul primar al Reşiţei, Mihai Stepanescu, rămâne cu condamnarea de trei ani cu executare

Curtea de Apel Timișoara (CAT) a hotărât definitiv, vineri, menținerea sentinței Tribunalului Caraș-Severin prin care fostul primar al Reșiței, Mihai Stepanescu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită.
Filip Stan
15 iul. 2016, 17:57
Sentinţă definitivă. Fostul primar al Reşiţei, Mihai Stepanescu, rămâne cu condamnarea de trei ani cu executare

”CAT respinge apelul (…) inculpatului Stepanescu Mihai împotriva sentinței penale nr. 15 din data de 6 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar, ca nefondat. (…). Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 15 iulie 2016”, arată site-ul CAT.

Tribunalul Caraș-Severin i-a mai aplicat lui Stepanescu pedepse complementare de interzicere a exercitării unor drepturi, conform art. 66, pe o perioadă de cinci ani, dar și cea accesorie, a interzicerii acelorași drepturi, pe durata executării pedepsei principale. Totodată, s-a dedus, conform art. 72 din Codul penal, durata reținerii și arestării preventive din durata pedepsei principale, de trei ani de închisoare.

Citeşte şi:  Fostul primar din Reşiţa, condamnat la trei ani de închisoare

Mihai Stepanescu a fost ridicat de DNA pe data de 19 noiembrie 2015, fiind acuzat de luare de mită, iar pe 23 noiembrie a demisionat atât din funcția de primar al municipiului Reșița, cât și din cea de președinte executiv al PSD Caraș-Severin, scrie Agerpres.

Potrivit rechizitoriului de la acea dată, în perioada noiembrie 2014 — noiembrie 2015, Mihai Stepanescu, în calitate de primar al municipiului Reșița, ”a pretins și primit diverse sume de bani ori bunuri și servicii de la un om de afaceri pentru a-și exercita în mod necorespunzător atributele funcției de primar, în sensul atribuirii în mod discreționar a unor contracte de lucrări de interes public, societății comerciale reprezentată de acesta din urmă”.

Mai exact, Stepanescu ar fi primit de la omul de afaceri suma totală de 52.000 lei pentru atribuirea unui contract de proiectare și execuție de lucrări, precum și 20.000 lei, ca parte a sumei totale de 10.000 euro, pretinse în avans pentru viitoare lucrări. De asemenea, fostul primar ar mai fi pretins persoanei respective remiterea unor materiale pentru pavaj și efectuarea lucrărilor de montare pavaj în curtea unui imobil aflat în proprietatea sa. Valoarea totală a materialelor și lucrărilor pretinse în avans, cu titlu de foloase injuste, de Stepanescu pentru acordarea discreționară a unor viitoare contracte în municipiul Reșița a fost de 214.954 lei.

Mihai Stepanescu se afla, la momentul arestării preventive, la cel de al doilea mandat de primar al municipiului Reșița.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Vești proaste în perioada alegerilor pentru toți românii care stau la curte. Tarifele medicilor veterinari au fost actualizate. Se aplică imediat
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Senatorul american Mike Rounds: Nu se poate avea încredere în Rusia pentru negocieri de pace cu Ucraina
MediaFlux
CUTREMUR în ROMÂNIA chiar de ALEGERI!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy