Ministerul Afacerilor Externe precizează că cele două echipe consulare mobile din cadrul Ambasadei României la Sofia continuă să acorde asistență la două dintre punctele de frontieră terestră cu Turcia cu cel mai intens trafic, facilitând până în prezent tranzitul a peste 35 de autovehicule cu cetățeni români.
Echipele mobile ale Consulatului General al României la Istanbul, aflate în Aeroportul Internațional Atatürk, oferă asistență cetățenilor români aflați în incinta acestuia. Până la acest moment, în punctele de întâlnire stabilite în aeroport s-au prezentat aprox. 200 de persoane. Reamintim că punctele de întâlnire pentru cetățenii români au fost stabilite în două locații– zona de check–in la poarta G17, iar în zona de tranzit – în proximitatea ghișeului central de informații, lângă Cafe Nero și Magazinul Old Bazaar.
La ora 16.25 (ora locală) va pleca spre Istanbul cursa regulată operată de compania TAROM, returul spre București fiind preconizată pentru ora 18.35 (ora locală). Prin această cursă se va repatria un număr de 131 de cetățeni români, printre care și pasagerii cursei TAROM de dimineață, care a fost anulată. Atragem atenția pasagerilor că locația de check-in se poate modifica și le recomandăm în acest sens să urmărească permanent panourile de informare din aeroport.
Suplimentar, urmare demersurilor complexe ale Celulei de criză a Ministerului Afacerilor Externe, este în curs de organizare un zbor umanitar al companiei TAROM, costurile aferente fiind suportate din fondul special prevăzut în bugetul MAE pentru gestionarea situaților de criză.
Având în vedere situația încă fluidă, Ministerul Afacerilor Externe menține recomandarea adresată cetăţenilor români care se află pe teritoriul Turciei să evite deplasările care nu sunt necesare, iar cetățenilor care au intenția de a tranzita sau de a călători spre Turcia recomandăm să evite aceste deplasări.
Reamintim că, pentru acordarea corespunzătoare a asistenței consulare și preluarea operativă a solicitărilor cetățenilor români, MAE a pus la dispoziția cetățenilor interesați în mod suplimentar și linia telefonică TelVerde 0800 800 407 (accesibilă numai din România, în regim de gratuitate), precum și adresa de e-mail: [email protected]. Cetățenii români aflați în Turcia au în continuare la dispoziție numerele de telefon: +90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579.
79.